Prietenii Mădălinei Manole, la mormântul artistei după opt ani

by Dana B.

Pentru prima oară de la moartea Mădălinei Manole, toți artiștii care i-au fost prieteni se vor întâlni la căptâiul artistei, în Cimitirul Bolovani din Ploiești.

La aproape opt ani de la moartea Mădălinei Manole și cu o săptămână înaintea spectacolului omagial ”Fată dragă” (3 martie, Sala Palatului), o pleiadă de artiști (este vorba de  Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu, Anastasia Lazariuc, Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu, Mihai Constantinescu, Nicoleta Matei, Anne’s, Daniel Iordăchioaie, Alesis, Oana Sârbu, Silvia Chifiriuc, Carmen Rădulescu, Romică Țociu și Cornel Palade, Jean Paler, Octavian Ursulescu și organizatorul de evenimente Stoian Anghel) se vor întâlni mormântul solistei pentru a se reculege.

Este pentru prima oară de la moartea vedetei pop când prietenii pe care vedeta i-a avut în branșa artistică vizitează în grup mormântul Mădălinei, care s-a stins din viață chiar în ziua când a împlinit 43 de ani, pe 14 iulie 2010, zi  ce a șocat întrega opinie publică românească. La biserica de lângă cimitir, alaiul de artiști va asista și la o slujbă de pomenire a defunctei artiste. Mădălina Manole a fost una dintre cele mai marcante figure ale muzicii românești. Artista, ce a lansat nouă albume de studio, a ales să se sinucidă cu o substanță toxică, Furadan.

Artiștii, care i-au fost alături Mădălinei încă de la debutul său (1988), au bătut palma să se întâlnească și pe scenă, o săptămână mai târziu, pentru prima oară de la moartea sa, pentru a-i aduce un omagiu muzical celei ce a fost cea mai populară  solistă pop a anilor ’90.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments