Prezență arădeană, la Expoziția de fotografie de la Sălaj

by Dana B.

Miercuri, 27 septembrie 2017, începând cu orele 17.00, va fi vernisată la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Expoziția de fotografie ”Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste”.

„În vara acestui an am avut plăcerea să particip împreună cu nume importante din fotografia românească dar şi europeană la o tabără de fotografie în judeţul Sălaj. Mulţumesc încă o dată organizatorilor, dar şi oamenilor deosebiţi pe care i-am întâlnit acolo!”, a spus arădeanul Mircea O. Boran.

Vor expune artiștii fotografi care au fost prezenți în Sălaj cu ocazia Taberei de Fotografie: Manolis Metzakis (Grecia), Ivo Borko, Stefi P. Borko (Slovenia), Virgilio Bardossi (Italia), Csaba Balasi (Miercurea Ciuc), Nagy Lajos (Târgu Secuiesc), Adela Rusu(Oradea), Ovi D. Pop (Oradea), Grigore Roibu (Deva), Bikfalvi Zsolt (Carei),  Mircea O. Boran (Arad),dar și sălăjenii Olaru Ecaterina, Olaru Sebastian și Mirel Matyas.

Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în parteneriat cu Asociația Artiștilor Fotografi din România.

 

Facebook Comments