PREVIZIUNI SUMBRE: URMĂTORUL CUTREMUR VA FI MAI PUTERNIC DECÂT CEL DIN 1977

by Florian Popa

Seismul de vineri noapte a băgat iar spaima în români. Iniţial, a fost estimată o magnitudine de 6 pe Richter, apoi a fost “degradat” la 5,6, iar acum se menţionează doar 5,3. Specialiştii spun, însă, că avem de-a face cu o ”ciudăţenie”!

Cutremurul care a zguduit România vineri noapte la ora 2.11 s-a simţit cu o intensitate de la IV la VI, pe scara Mercalli, adică de la moderat la puternic, şi a avut o răspândire puţin obişnuită. S-a simţit de la Iaşi şi Bacău până-n Bucureşti, Craiova şi Giurgiu. Interesant este că a fost simţit şi la Chişinău (Republica Moldova) şi în Odessa (Ucraina), dar şi la vecini – la Sofia şi Varna (Bulgaria), la Niš (Serbia) şi la Skopje (Macedonia). De regulă, undele seismice din Vrancea se îndreaptă spre Bucureşti şi în rare cazuri spre Iaşi şi Chişinău, la nord, sau până în Macedonia.

Gheorghe Mărmureanu spune că seismul de vineri noapte a fost resimţit pe o suprafaţă mult mai mare decât ar fi fost firesc. ”Se reanalizează datele, dar din primele estimări seismul ar fi avut o magnitudine mai mare decât 5,3, posibil 6, iar adâncimea la care s-a produs ar putea fi reevaluată la peste 110 km. Se pare că a fost o dublă ruptură acolo, dar în acest moment reanalizăm datele. Aşa a fost şi în 1977, dar atunci magnitudinea a fost de 7,2”, ne-a explicat Gheorghe Mărmureanu, fost director al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). După zeci de ani de studiu al seismelor din România, Gheorghe Mărmureanu este de părere că următorul cutremur major din România va fi similar cu cel devastator din 1940.

”Nimeni în această lume nu poate face predicţii în legătură cu următorul cutremur puternic. Însă, eu am studiat toate seismele din România, începând cu 1730, şi am observat că acestea se pot produce la o diferenţă de 40-102 ani, unul de altul. Aşadar, o marjă foarte mare. Totuşi, sunt de părere că următorul cutremur puternic din România va fi similar cu cel din 1940”, ne-a declarat Gheorghe Mărmureanu. La 10 noiembrie 1940, ora 3.39 dimineaţa, la Panciu, în zona Vrancea s-a produs un seism de magnitudine 7,4, la o adâncime de 133 km. A fost simţit până la Kiev şi Moscova în est şi până la Cracovia (Polonia) în vest. Efectele au fost devastatoare în centrul şi sudul Moldovei şi în Muntenia. S-au înregistrat 1.600 de morţi şi 12.100 de răniţi.

Sursa: click.ro

Facebook Comments