PRETURILE PRODUCTIEI INDUSTRIALE AU SCAZUT CU 0,1% IN IULIE 2014

by Andreea Radu

Prețurile producției industriale din România au scăzut cu 0,1% în luna iulie 2014, comparativ cu luna precedentă, dar s-au apreciat cu 0,5% față de aceeași lună din 2013, potrivit datelor anunțate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

În luna iulie, prețurile producției industriale pe piața internă au scăzut cu 0,4%, iar prețurile producției industriale pe piața externă au crescut cu 0,5%.

Față de luna iulie 2013, prețurile producției industriale pe total au fost mai mari cu 0,5%, pe piața internă au crescut cu 0,2%, iar cele pe piața externă au avansat cu 1,1%.

Prețurile producției industriale au înregistrat creșteri în iulie 2014, comparativ cu luna precedentă, în industria bunurilor de folosință îndelungată (+0,4%), industria bunurilor de capital (+0,3%) și industria bunurilor intermediare (+0,2%). Scăderi de prețuri s-au constatat în industria energetică (-0,7%).

În luna iulie 2014, comparativ cu aceeași lună din anul precedent, prețurile producției industriale au crescut semnificativ în industria bunurilor de uz curent cu 1,4%, industria bunurilor de folosință îndelungată cu 1,4%, industria bunurilor de capital cu 0,8% și la produsele energetice cu 0,8%, iar scăderi de prețuri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (-1,0%).

Indicele prețurilor producției industriale (IPPI) reprezintă, alături de Indicele prețurilor de consum, Indicele produselor agricole și Indicii prețurilor producției pentru servicii, un indicator cheie pentru măsurarea inflației și pentru determinarea deflatorului Produsului Intern Brut în România.

Indicele prețurilor producției industriale (IPPI) este bazat pe o anchetă lunară și măsoară evoluția medie a prețurilor mărfurilor industriale produse în România și vândute direct de producători, atât pe piața internă cât și pe piața externă. IPPI este calculat ca medie ponderată, folosind evoluția lunară a prețurilor și ponderile aferente produselor industriale. Ponderile reprezintă importanța relativă a fiecărui produs în totalul producției industriale, folosind ca variabilă cifra de afaceri inregistrată în anul 2010.

INS precizează că datele pentru luna iunie 2014 sunt rectificate, iar datele pentru luna iulie 2014 sunt provizorii.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments