Prețul petrolului a înregistrat o creștere bruscă la deschiderea burselor asiatice, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu. Cotația țițeiului Brent a urcat cu 14%, ajungând la 82,37 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2025, potrivit datelor transmise de Reuters.
Și țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a înregistrat o creștere de două cifre în debutul tranzacțiilor. Ulterior, o parte din câștigurile inițiale s-au temperat, însă prețurile rămân cu aproximativ 6% peste nivelul de vineri seara.
Analiștii avertizează că, în lipsa unor semnale rapide de dezescaladare, piața ar putea intra într-o nouă fază de reevaluare a riscului geopolitic. „Dacă nu apar rapid semnale de detensionare, ne așteptăm la o reevaluare semnificativă a prețurilor petrolului”, a declarat Jorge Leon, șeful departamentului de analiză geopolitică de la Rystad Energy.
O creștere susținută a prețului petrolului riscă să reaprindă presiunile inflaționiste la nivel global. Energia mai scumpă înseamnă costuri mai mari pentru transport, producție și consumatori, ceea ce poate reduce cererea și încetini economiile deja fragile.
În încercarea de a limita creșterile excesive, opt state din cadrul grupului OPEC+ au decis majorarea producției zilnice. Problema este că o parte importantă a exporturilor trebuie să tranziteze zona afectată de conflict.
Escaladarea vine după ce Israel și Statele Unite au lansat atacuri asupra Iran, iar Teheranul a răspuns cu contraatacuri și restricții asupra transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz. Aproximativ o cincime din transporturile mondiale de petrol tranzitează acest punct strategic, iar orice perturbare are impact imediat asupra piețelor globale.
Pentru moment, investitorii reacționează la risc. Iar când energia devine armă geopolitică, factura ajunge, inevitabil, la toată lumea.