PRETUL MARFURILOR ALIMENTARE A SCAZUT IN SEPTEMBRIE CU 6,47 FATA DE ACEEASI LUNA DIN 2014

by Cosmin Mihuta

Inflația anuală s-a menținut în teritoriu negativ în septembrie, la minus 1,7%, în urcare de la minus 1,9% în august, iar inflația lunară a fost de 0,26%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

La inflația din luna septembrie au contribuit prețurile mărfurilor alimentare, care au scăzut cu 6,47% față de septembrie 2014. În schimb, prețurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,54% de la an la an, iar tarifele serviciilor au urcat cu 1,99%.

În ceea ce privește inflația lunară, aceasta a fost determinată de avansul prețurilor alimentelor și al serviciilor, cu 0,9% și, respectiv, 0,13%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,15%.

„Prețurile de consum în luna septembrie 2015 comparativ cu luna septembrie 2014 au fost mai mici cu 1,7%, măsurate prin IPC (indicele prețurilor de consum — n.r.) și cu 1,5%, măsurate prin IAPC (indicele armonizat al prețurilor de consum — n. r.)”, spune INS.

În luna septembrie 2015, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu septembrie 2014, este de 38,8%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% dețin o pondere de 34,1%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 27,1%.

Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2014 — septembrie 2015) față de precedentele 12 luni (octombrie 2013 — septembrie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,0%. Determinată pe baza IAPC, creșterea este de 0,2%.

Începând cu data de 1 iunie 2015 a intrat în vigoare extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor și băuturilor.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments