Prețul de construcție la case va crește în 2017

by Dana B.

Expozanţii veniţi în aceste zile la târgul Constructexpo (Bucureşti, Romexpo) avertizează că materialele de construcţii s-au scumpit în medie cu 25-30%, iar salariul minim avansează puternic în sectorul producţiei, astfel că în 2017 va fi inevitabilă o creştere a preţului la metrul pătrat construit.

Produsele de bază în construcţii, cum sunt fierul-beton, cimentul sau tabla, au acum preţuri cu 30% mai mari faţă de cotaţiile din 2016. De asemenea, materialele pentru finisaje (gresie, faianţă, lemnărie, feronerie) au tendinţa de a se scumpi cu 20% pe fondul creşterii cotaţiilor la ingredientele din care sunt fabricate, arată expozanţii de la Constructexpo consultaţi de MEDIAFAX.

În plus, salariul minim pe economie – indicator relevant şi în construcţii, ca şi în sectorul producţiei de materiale – a crescut cu 16% în februarie (de la 1.250 la 1.450 de lei) şi va mai creşte în iulie, avansul total fiind de peste 35% în vara 2017 faţă de vara 2016, astfel că şi manopera se scumpeşte.

„Tabla are deja preţuri mai mari cu 30%, fierul-beton tot cu 30%, plasa e la fel – cam tot ce e din oţel are preţuri ridicate. Iar la materialele pentru finisaje încă n-au apărut noile cotaţii, dar ne aşteptăm la scumpiri de cel puţin 20%. Furnizorii se grăbesc acum să scape de materiale şi să le aducă pe cele cu noile preţuri”, a declarat Cosmin Răileanu, administratorul portalului vindem-ieftin.ro, specializat în materiale de construcţii.

Distribuitorul are şi câteva recomandări pentru cei hotărâţi să-şi construiască în acest an o casă: cumpărarea sau cel puţin arvunirea din timp a principalelor materiale şi… mare atenţie la calitatea acestora.

„În fiecare an, în perioadele când românii plecaţi în străinătate se întorc în ţară, preţul materialelor de construcţii creşte brusc. Comercianţii speculează astfel de perioade, cum ar fi sărbătorile de Paşte sau luna august când e vacanţă în Occident. De aceea, românii care îşi vor face casă la vară e mai bine să-şi antameze încă de pe-acum materialele, ca să evite puseurile de preţ create artificial în perioadele când chiar începe construcţia”, recomandă distribuitorul.

Cosmin Răileanu spune că un metru pătrat de construcţie la o locuinţă costă, în medie, 300-400 de euro ca materiale – „restul este profitul comerciantului”. Cu cât va creşte acest preţ în 2017? „Toţi factorii – materiale, transport, manoperă – vor contribui la această creştere, depinde foarte mult de atenţia cumpărătorului şi de abilitatea lui de a negocia fiecare element în parte”, a mai spus Răileanu.

Şi preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, a semnalat tendinţa de a creşte preţul caselor, în special pe fondul creşterii abrupte a salariului minim pe economie. „Majorarea de salarii din februarie cu siguranţă va produce efecte. Atenţie, că măsura cu TVA zero la tranzacţiile imobiliare (în limita a 100.000 de euro) ar trebui să atenueze aceste tendinţe, dar va fi compensată de creşterea costurilor cu materialele şi cu manopera”, a declarat Laurenţiu Plosceanu, pentru MEDIAFAX. El a refuzat să anunţe o estimare concretă a scumpirii la metrul pătrat construit, pentru că „o cifră avansată de noi i-ar putea avantaja pe unii, însă pe alţii i-ar putea afecta”.

În urma unui minisondaj realizat de MEDIAFAX în rândurile expozanţilor de la Constructexpo a rezultat că în prezent preţul pe metrul pătrat construit oscilează între 600 de euro şi 900 spre 1.000 de euro pentru o casă de dimensiuni medii, în funcţie de natura materialelor folosite şi de distanţa dintre locul de aprovizionare şi locul şantierului.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments