PRESEDINTELE IOHANNIS S-A INTALNIT 20 DE MINUTE CU PROTESTATARII DIN PIATA UNIVERSITATII
Președintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică seara, în jurul orei 20,00, în a șasea zi de proteste, în Piața Universității din Capitală. La sosirea președintelui, în zona hotelului Intercontinental, s-a produs o busculadă, foarte mulți oameni încercând să ajungă să discute cu Iohannis, care a fost însoțit de mai mulți ofițeri SPP.
Unii dintre cei cei prezenți i-au dat șefului statului foi cu revendicări. S-au scandat lozinci precum "Corupția ucide", "Vrem 300, nu 600 !", "Toate partidele, aceeași mizerie", "Colectiv, Colectiv !".
Au fost și unii protestatari care l-au huiduit pe președinte și au strigat "Rușine, rușine!".
Iohannis a stat în mijlocul manifestanților din Piața Universității circa 20 minute, vorbind direct cu aceștia și nerostind vreun discurs, deși mulți protestatari i-au cerut să se adreseze mulțimii printr-o portavoce.
Sursa: agerpres.ro