Preşedintele FR Baschet, Horia Păun, înclină spre închiderea sezonului

by Rusu Flavius

Au trecut aproape două luni de când campionatele naționale de baschet sunt suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. În 15 mai starea de urgență nu va mai fi prelungită, iar guvernul a anunţat ridicarea unor restricţii. Veşti bune sunt şi pentru sportivii de performanță, care vor putea începe cantonamentele, dar numai în anumite condiţii. Prin urmare, Horia Păun, președintele Federaţiei Române de Baschet, şi-a exprimat opinia cu privire la protocolul impus de MTS şi Ministerul Sănătăţii, pentru baschet.ro:

„În condițiile acestea, există o posibilitate să repornim Liga Națională. Însă, e greu de crezut că putem face acest lucru atât timp cât înainte de cantonament jucătorii trebuie să stea în izolare. Condițiile sunt destul de stricte. Mă tem că în afară de fotbal și echipele olimpice, nimeni nu are infrastructura și puterea financiară de a relua competiția. Calendarul nostru și contractele din baschetul românesc la nivel de seniori sunt până la finalul lunii mai. Urmează să avem niște discuții cu reprezentanții cluburilor, să vedem ce și cum. Dar, la ultima întâlnire, marea majoritate și-a manifestat dorința de a încheia pentru că mulți dintre ei și-au trimis sportivii acasă. Deja suntem de două luni în izolare, mai sunt încă două săptămâni. E greu de presupus că vom putea reveni la forma inițială a sportivilor”, a declarat preşedintele FR Baschet, pentru sursa mai sus citată.

Așadar, este de aşteptat ca Federaţia să anuleze sau să „îngheţe” campionatele naționale de baschet. În acest sens, nu este exclusă o nouă discuţie cu cluburile, după 15 mai, pentru a lua o decizie finală. FCC Baschet Arad aşteaptă şi ea deznodământul Ligii Naţionale feminine, o eventuală închidere a campionatului conform clasamentului actual aducându-i locul trei şi implicit medalia de bronz.

Facebook Comments