Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, vine la Arad!

by Sorin Haut

Carmen Tocală a reuşit să mai revitalizeze baschetul românesc, iar proiectele sale la conducerea FRB sunt apreciate de cluburi, inclusiv de FCC UAV Arad, lider la zi în Liga Naţională feminină. De exemplu, una din ideile lăudabile ale instituţiei conduse de fosta jucătoare de baschet a fost promovarea de către echipele participante la Cupa României 3×3 a unui caz social din comunitate, pentru o finanţare ulterioară. Aradul a prezentat cazul şcolii din Nadăş, pentru o sală de sport, iar Federaţia a donat deja tot echipamentul necesar. Sprijinul lui Tocală nu va rămâne neobervat, pentru că miercuri, ora 10:30, preşedintele FR Baschet va susţine chiar la Arad, la Cazinoul Arad (Bulevard Gen.Dragalina, nr.25) o conferinţă de presă şi o recepţie, eveniment organizat în colaborare cu Cetatea Voluntarilor Arad şi FCC Baschet UAV Arad. În funcţie de timpul avut la dispoziţie, Tocală ar putea asista şi la duelul “studenţesc” din etapa a 19-a de campionat, dintre FCC UAV şi Universitatea Cluj-Napoca, programat în Polivalenta arădeană miercuri, de la ora 16.

Donaţie de echipamente pentru sala de sport din Nadăş

“Federaţia Română de Baschet donează tot necesarul de echipamente pentru sala de sport de la Nadăş, proiect aflat în faza de reabilitare! Mulţumim doamnei preşedinte Carmen Tocală pentru parteneriatul dintre Cetatea Voluntarilor Arad şi Federaţia Română de Baschet!”, este anunţul făcut pe facebook de cei de la Cetatea Voluntarilor. Carmen Tocală, 59 de ani, a fost aleasă preşedinte al Federaţiei Române de Baschet în luna septembrie a anului trecut, funcţie pe care a mai deţinut-o în perioada 2005-2013. Tocală a condus Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport, iar ulterior a fost secretar de stat pe probleme de sport în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului. Din 2019 ea ocupă funcţia de vicepreşedinte al FIBA Europe. Faptul că a acceptat să revină după nouă ani la conducerea Federaţiei duce la imposibilitatea de a mai candida pentru preşedinţia FIBA, din 2023.

 

 

Facebook Comments