PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN ARGES A FOST REVOCAT PRIN ORDIN DE PREFECT

by Cosmin Mihuta

Prefectul Cristian Soare a semnat luni un ordin prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului președintelui Consiliului Județean (CJ) Argeș, Constantin Nicolescu, declarat în conflict de interese printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituției Prefectului Argeș, Cătălin Cîrstea, prefectul urmează să prezinte public într-o conferință de presă motivele care au stat la baza luării acestei decizii.

Instituția Prefectului Argeș a primit, pe 18 februarie, o comunicare oficială din partea Agenției Naționale de Integritate (ANI) privind conflictul de interese în care se află Constantin Nicolescu. În urma acestei adrese, prefectul a formulat o solicitare către secretarul județului pentru emiterea unui referat privind motivele legale de încetare a mandatului, în baza căruia să emită un ordin prin care constată încetarea mandatului președintelui CJ Argeș.

Vicepreședintele CJ Argeș Florin Tecău a anunțat, pe 21 februarie, că secretarul județului nu a putut întocmi referatul solicitat de prefect privind motivele legale de încetare a mandatului lui Constantin Nicolescu întrucât acele motive nu există.

„Documentația de la ANI nu are valoare de lege, noi am răspuns în spiritul legii. (…) Secretarul județului a înaintat documentul oficial prin care spune că nu poate să întocmească acel raport, întrucât în lege nu este specificat acest lucru”, a afirmat Florin Tecău.

Președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu, a fost declarat în conflict de interese de judecătorii ÎCCJ, decizia din 11 februarie fiind una definitivă. Instanța supremă a admis recursul declarat de ANI și a anulat o decizie a Curții de Apel Târgu Mureș, care îi dăduse, în martie 2012, câștig de cauză lui Nicolescu.

Pe 22 martie 2011, ANI l-a declarat pe Constantin Nicolescu în conflict de interese, deoarece a aprobat încheierea de contracte între societăți comerciale la care este acționar cu instituții aflate în subordinea CJ Argeș.

În urma evaluărilor efectuate, ANI a constatat existența conflictului de interese, prin semnarea sau aprobarea de către Nicolescu a 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715 lei — TVA inclus și un contract adițional prelungire perioadă) încheiate de CJ Argeș sau instituții și servicii publice aflate sub coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea instituției cu SC Autopro Mond SA și SC Mac Auto SA (societăți la care Constantin Nicolescu este acționar majoritar, în procent de 92,194%, respectiv 63,08%).

De asemenea, ANI susținea atunci săvârșirea de către Nicolescu a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, ca urmare a semnării sau aprobării a nouă contracte încheiate de CJ Argeș sau instituții și servicii publice aflate în subordine cu SC Autopro Mond SA, SC Mac Auto SA (societăți la care Nicolescu este acționar majoritar) și SC Dinik Mar Arg SRL (societate unde soția lui, Viorica Nicolescu, este acționar majoritar). În cazul acestor contracte au fost prezentate oferte doar de către societăți comerciale la care soții Nicolescu sunt acționari.

Constantin Nicolescu se află la al treilea mandat consecutiv de președinte al CJ Argeș.

 

 

Sursa: http://www1.agerpres.ro/administratie/2014/02/24/arges-prefectul-a-semnat-ordinul-privind-incetarea-mandatului-presedintelui-cj-constantin-nicolescu-10-13-59.

Facebook Comments