Premierul Dăncilă: Facem demersuri pentru a aduce investiția Volkswagen la Arad

by Florian Popa

Premierul demis, Viorica Dăncilă, a declarat, sâmbătă seară, că demersurile Guvernului pentru a aduce investiţia Volkswagen în România sunt continuate şi l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că nu s-ar fi implicat în sprijinirea acestor eforturi.

„Noi am făcut toate demersurile pentru a fi această investiţie la Arad şi continuăm aceste demersuri. Pot să vă spun că eu, în calitate de prim-ministru, am trimis o scrisoare cu toate facilităţile pentru ca această investiţie să aibă loc în România. Dar, aşa cum am spus şi înainte, pentru orice investiţie, pentru orice lucru bun pentru România, trebuie să existe un efort conjugat, din partea premierului, a preşedintelui, a tuturor factorilor decizionali. În timp ce noi trimiteam scrisori, în timp ce ministrul Radu Oprea a fost în Germania, a discutat pentru această investiţie în România, vedem că preşedintele României nu a făcut acest lucru, lucru de altfel demonstrat de scrisoarea pe care Grupul Popularilor Europeni a trimis-o către Volkswagen, în care a stipulat că ar fi mai bine ca această investiţie să fie în Bulgaria. Şi atunci, o întrebare vine de la sine. În Consiliul European, reprezentantul României este preşedintele. Preşedintele face parte din Grupul Popularilor Europeni. Chiar preşedintele n-a putut vorbi cu liderul Popularilor Europeni, Manfred Weber, pentru ca această investiţie să aibă loc în România? Nu era o investiţie pentru Guvernul României, era pentru arădeni şi oameni”, a declarat Viorica Dăncilă, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.

Premierul demis a adăugat că România are „condiţii mult mai bune decât Bulgaria” pentru atragerea Volkswagen.

Facebook Comments