PREMIERĂ MEDICALĂ ROMÂNEASCĂ: INTERVENŢIE NEUROCHIRURGICALĂ CU PACIENT TREAZ

by Cristian Dobre

Medicii români au reușit o nouă premieră: prima intervenție neurochirurgicală cu pacient treaz.

Intervenția chirurgicală a avut loc la Spitalul Clinic Colentina din Capitală.

Potrivit unui comunicat al spitalului, transmis vineri AGERPRES, pacienta de 48 de ani prezenta o tumoră în aria motorie primară, aria senzitivă primară și aria care deservește percepția hemispațială.

„Medicii anesteziști implicați — dr. Lelia Iliescu medic primar ATI și dr. Adriana Badea medic specialist ATI — au avut un rol cheie, făcând posibilă o operație pe creier în timp ce pacienta era perfect trează, vorbea, râdea și desena pe hârtie”, precizează sursa citată.

„Este cea mai spectaculoasă tehnică anestezică: pacienta primește inițial anestezie generală intravenoasă totală, este setată neuromonitorizarea și neuronavigația, apoi începe intervenția chirurgicală. Când se ajunge la formațiunea tumorală, adică după 20 — 30 minute, pacienta este trezită. Pe parcursul intervenției neurochirurgicale, care a durat 4 ore, pacienta în vârstă de 48 ani a fost perfect trează, foarte cooperantă și a efectuat diferite teste de evaluare a funcțiilor motorii și senzitive, în vederea stabilirii marginilor de rezecabilitate, astfel încât aceasta nu va rămâne cu deficite”, a precizat medicul Lelia Iliescu, citată în comunicat.

Intervenția este decontată prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar pacienta nu a trebuit să suporte niciun fel de coplată.

„Cel mai important lucru în reușita acestui tip de intervenții complexe este formarea unei echipe complete, din care fac parte neurochirurgi, neuroanesteziști, neurolog cu specializare în electrofiziologie, precum și personal mediu care trebuie să fie bine pregătit și să aibă o colaborare perfectă, așa cum a avut echipa noastră”, a explicat dr. Adriana Badea.

Alături de medicii neuroanesteziști, la intervenția în premieră au participat neurochirurgii dr. Ionuț Gobej și dr. Dorin Bica, precum și medicul neurolog dr. Laura Crăciun și, nu în ultimul rând, echipele de asistenți medicali și personalul secțiilor de Terapie intensivă, Neurochirurgie și Bloc operator.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments