Preasfinţitul Părinte Siluan, delegatul Patriarhiei Române la Manifestările ”Pavlia” din Grecia

by Dana B.

Un nou an, o nouă ediție a manifestărilor ”Pavlia” din Veria, Grecia. La începutul lunii iunie, Mitropolia Veriei a deschis porțile manifestărilor cu caracter religios, cultural, artistic și liturgic care au culminat, în data de 26 iunie, cu Simpozionul științific și cu Vecernia panortodoxă săvârșită la Altarul Sfântului Apostol Pavel (Iero Vima) – locul de unde a propovăduit Sfântul Pavel locuitorilor cetății Veriei, după cum este menționat și în Faptele Apostolilor 17,10-14.

De ce și de când Manifestările ”Pavlia”?

Ajunsă la a XXIV-a ediție, ”vârsta” Pavliei corespunde, de fapt, cu numărul anilor de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Pantelimon al Veriei, el fiind cel care a extins tradiționala Vecernie care se săvârșea până la întronizarea sa, la manifestările atât de ample la care asistăm astăzi și pe care le-a inițiat atât ca prinos de recunoștință pentru întemeietorul Bisericii Veriei, dar și pentru întărirea misiunii Bisericii în lume pe baza cercetării învățăturilor Sfântului Apostol Pavel, transmite Părintele Sebastian Horgoș, preot slujitor în Mitropolia Veriei.

Anul acesta, având ca temă ”Vestirea Sfintei Evanghelii (evanghelizare) și misiune, după Sfântul Apostol Pavel”, amplitudinea manifestărilor a fost dată tocmai de numărul mare al Bisericilor Ortodoxe surori participante. Astfel, Bisericile Autocefale surori care și-au trimis reprezentanți au fost: Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Rusiei, Patriarhia Serbiei, Patriarhia Română, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă a Greciei, Biserica Ortodoxă a Poloniei și Biserica Ortodoxă a Ciprului.

Sinaxele liturgice, cu care culminează manifestările Pavlia în fiecare an, au fost prezidate, anul acesta, de Papa și Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, Teodor al II-lea, acest fapt datorându-se temei Simpozionului științific care face trimitere directă la misiunea ortodoxă, Patriarhia Alexandriei fiind prin excelență o Patriarhie Misionară.

Preasfinţitul Părinte Siluan, delegatul Patriarhiei Române

Din partea Patriarhiei Române a participat Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, care a transmis mesajul Părintelui Patriarh Daniel intitulat „Sfântul Apostol Pavel – model actual de misiune creștină”, mesaj în care, Preafericirea Sa a salutat în mod deosebit „alegerea unei teme atât de actuale”, evidenţiind că Sfântul Apostol Pavel a fost „cel mai mare misionar al Bisericii lui Hristos”.

Ca preot român, slujitor în Mitropolia Veriei, în fiecare an mă bucur de întâlnirea cu fiecare reprezentant al Patriarhiei Române participant la manifestările Pavlia, însă, anul acesta, bucuria a fost cu atât mai mare cu cât acest reprezentant a fost un arădean de-al meu, unul discret, dar plin de har, întruchipat în persoana Preasfințitului Părinte Siluan”, a declarat Părintele Sebastian Horgoș, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.

Sursa foto: imverias.gr

Facebook Comments