Zi slabă pentru galben-albastre, Sepsi a câștigat cu apărarea și pivoții
Zoran Mikes a citit bine jocul de atac al adversarei și a câștigat duelul tactic cu un Popov ce a folosit doar șapte jucătoare, în vreme ce alte cinci au rămas rezerve neutilizate! Dincolo, Sepsi a contat pe zece baschetbaliste, iar asta s-a văzut și pe parcurs, când rotația mai bună a permis unor jucătoare de bază să se odihnească. Oaspetele au controlat destul de clar prima parte, au condus cu 8-0, apoi cu 22-13 după primul sfert, pentru ca la pauza mare diferența să crească, 35-22 pentru ele. Mijlocul sfertului trei a marcat revenirea în joc a Aradului, asta pentru că nici Sepsi nu a jucat mare lucru, ratând și ea mult. Două triple, reușite de Mititelu și Easley, au aprins meciul și au ridicat în picioare tribunele, pentru un 41-46 la capătul a 30 de minute. Presiunea a atârnat însă greu pe umerii arădencelor, care și-au reluat greșelile și ratările, iar Hristova și colegele sale au repus lucrurile pe făgașul normal. Bulgăroaica a închis practic conturile cu o triplă norocoasă de la mijlocul terenului! S-a terminat cu o victorie meritată pentru Sepsi, la 11 puncte diferență, scor 55-66, iar covăsnencele sunt acum mari favorite la calificarea în finală, seria semifinală jucându-se după sistemul cel mai bun din trei meciuri.
Speranțe mici la meciul decisiv, de săptămâna viitoare
Este foarte greu de crezut că echipei din Sfântu Gheorghe îi va mai scăpa victoria în propriul fief, dar FCC UAV Arad are datoria de a crede și de a merge să își joace marți seară ultima șansă. Până la urmă, locul 3 era scontat încă dinaintea stagiunii, astfel că și în cazul ratării finalei, putem spune că galben-albastrele nu și-au depășit condiția, dar nici nu au dezamăgit. Vorbim, totuși, de un campionat slab, poate cel mai modest din ultimul deceniu, cu doar opt echipe la start și o campioană slăbită mult după plecarea româncelor de valoare și a unor accidentări de pe parcursul sezonului. În cealaltă semifinală, CSM Constanța conduce cu 1-0 pe CSM Târgoviște și anticipăm o finală între principalele favorite la titlu.
Formații și marcatoare:
FCC UAV Arad: Easley 16 (2×3), Vitulova 11 (1×3), Murray 11 (1×3), Mititelu 6 (1×3), Voica-Nagy 5, Ghiță 4, Biszak 2.
Sepsi: Hristova 20 (3×3), Jankovic 16, Armanu 8 (2×3), Cătinean 7 (1×3), Pasic 7 (1×3), Range 5 (1×3), Nystrom 3, Dumitrescu, Gereben, Belegante.