Pot face faţă arădencele liderului Sepsi? Aflăm sâmbătă!

by Sorin Haut

Sepsi Sfântu Gheorghe domină cu autoritate, de câţiva ani, baschetul feminin românesc. Cu o evoluţie apreciată şi în cupele europene, campioana României dispune de cel mai mare buget şi bineînţeles de cel mai bun lot, fiind greu de crezut că poate să îi stea cineva în faţă şi în actuala stagiune. Încearcă să îi facă faţă CSM Satu Mare, rivala principală a precedentelor sezoane şi mai nou FCC Baschet Arad, echipă ce îşi doreşte să retrăiască momentele de glorie de acum 6-7 ani, când cucerea principalele trofee în ţară. Trupa lui Manuel Rodriguez nu a arătat prea bine la Satu Mare, când spaniolul cunoştea prima înfrângere pe banca Aradului, dar încearcă să surprindă pe terenul liderului neînvins al Ligii Naţionale.

Nu va fi deloc uşor, mai ales că Sepsi este foarte autoritară acasă, unde nu prea le oferă adversarelor nicio şansă. Va fi şi o bună repetiţie înaintea unei foarte probabile finale a Cupei României, între cele două echipe, care se va disputa la mijlocul acestei luni, tot în Sepsi Arena. Cu ex-arădencele Mandache, Părău Godri, Givens şi Nagy în efectiv, gazdele pornesc din postură de favorite, dar nu trebuie uitat faptul că „galben-albastrelor” le-a convenit, de-a lungul timpului, postura de „outsidere”, din care au dat nu o dată lovitura în meciuri foarte importante.

Derby-ul etapei a patra din grupa A valorică a campionatului se joacă sâmbătă, cu începere de la ora 19, când vom afla dacă Aradul îi poate face faţă liderului Sepsi. Înaintea rundei, clasamentul arată aşa: Sepsi e pe primul loc, cu 14 puncte, urmată de Satu Mare, 12 şi Arad, 11 puncte. Runda mai programează meciurile: CSM Satu Mare – CSM Târgovişte şi Universitatea Cluj – Olimpia Braşov.

Facebook Comments