Ciorchinii de bobițe mici, roșii și parfumate, apreciați încă din Evul Mediu pentru calitățile terapeutice, recomandați în tratamentul diferitelor afecțiuni digestive, fac din coacăzul roșu o sursă de vitamine și minerale deloc neglijabilă pe parcursul întregii veri.
Coacăzul roșu (Ribes rubrum) este un arbust lemnos, care face parte din familia Grossulariaceae, genul Ribes cu aproximativ 150 de specii, între care, se numără și, coacăzul de munte (Ribes alpinus), coacăzul auriu (Ribes aureum), agrișul (Ribes grossularia), coacăzul negru (Ribes nigrum) etc. Este originar din vestul Europei, întâlnit la margini de pădure, acolo unde are suficientă lumină. Coacăzul este cunoscut ca plantă de cultură în Europa din secolul al XVI-lea, plantațiile fiind mai prielnice în zonele submontane și deluroase.
Arbustul, denumit alternativ ribizli, crește înalt între 1 m și 1,5 m, rareori până la 2 m și preferă solul umed, argilos. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată, fără spini. Frunzele, care au între trei și cinci lobi, sunt dispuse spiralat pe tulpini. Coacăzul înflorește în lunile aprilie — mai și grupează între cinci și zece flori galben-verzui. Fructele, niște boabe roșii, au diametrul între 8 și 12 mm, sunt parfumate și cu gust aromatic mai puternic decât coacăzul negru și ușor acrișor. Fiecare bobiță conține mai multe semințe, ele fiind grupate în ciorchini, se culeg în a doua parte a verii, după jumătatea lunii iulie, potrivit site-ului pfaf.org
Pentru uz medicinal se culeg fructele și frunzele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură sau se poate obține un extract fluid. Primăvara devreme se pot recolta mugurii de coacăz, iar după prelucrarea fructelor mature se rețin semințele.
Substanțele active importante din fructele și din frunzele de coacăz sunt: vitamina C, în cantitate foarte mare, provitamina A, complexul B (B1, B2, B6), vitamina PP, proteine, acizi organici, săruri minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc), flavonoizi, pectine, taninuri, ulei esențial, pectină și emulsină.
În tradiția populară coacazele se folosesc pentru prepararea de compoturi, dulceață, siropuri, marmeladă, prăjituri. Prin fermentare se prepară un vin tonic.
Fructele au proprietăți depurative, de stimulent digestiv, antireumatice, antiinfecțioase și cicatrizante. În special sucul obținut din aceste fructe este un excelent depurativ, îndepărtând multe din reziduurile toxice din organism.
Frunzele au o mare capacitate diuretică, au acțiune antireumatică și efecte uricozurice, favorizând eliminarea purinelor și a acidului uric.
Fructele consumate în stare crudă sau sub formă de extract sau sirop au efecte benefice în: anemie, surmenaj, insuficiență cardiacă și respiratorie, pneumonie, celulită, ateroscreloză, obezitate, tulburări circulatorii, boli oculare, insomnii și afecțiuni ale sistemului nervos.
Coacăzul roșu este un decongestionant hepatic, eficient în afecțiuni ale stomacului și ficatului. Este recomandat în cazuri de inapetență, demineralizare, dispepsii (insuficiența sucului gastric), inflamații digestive și urinare, litiază urinară, insuficiență hepatică, icter, artrism, reumatism, gută, constipație, afecțiuni febrile. Durerile de gât, tusea, răgușeala, amigdalita pot fi tratate cu siropul de coacăze.
Frunzele coacăzului au efecte deosebite în artrite, gută, hidropizie, catar vezical, hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, tuse convulsivă, migrene persistente, dureri de stomac și în calmarea durerilor provocate la înțepăturile de albine și alte insecte. Mugurii sunt eficienți în tratamentele multor afecțiuni, pentru care sunt utilizați alături de fructe și frunze. În uz intern, mugurii acționează în stimularea secreției hormonilor antiinflamatori în prostatită și adenom de prostată, în fibrom uterin, chisturi ovariene și alte inflamații locale la nivelul mucoaselor pulmonare, renale și digestive. În uz extern, preparatele din muguri s-au dovedit utile în dermatoze, urticarie și eczeme. Efectele benefice și curative ale coacăzului au fost confirmate de mai multe studii.
Sursa: agerpres.ro
