PORTI DESCHISE LA CAMERA DE COMERT, INDUSTRIE SI AGRICULTURA ARAD

by Cosmin Mihuta

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad și-a deschis larg porțile, vineri, 28 februarie, în cadrul evenimentului de inaugurare a sediului principal al instituției de pe strada Cloșca, nr. 5.

Oficialități locale și județene, membri ai CCIA Arad, oameni de afaceri, parteneri, sponsori, membri fondatori, foști președinți ai instituției, reprezentanți ai mass-media, precum și publicul larg interesat de activitatea Camerală, cu toții au făcut aprecieri investiției în modernizarea clădirii CCIA Arad.

Evenimentul a fost deschis de Înalt Preasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, care a rostit un cuvânt de învățătură și a oficiat o slujbă de sfinţire. În calitate de gazdă, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, arh. Gheorghe Seculici a mulțumit celor prezenți și a vorbit despre importanța unei instituții de calibrul CCIA Arad, care să fie punctul de legătură între mediul de afaceri și instituțiile publice.

“Este o zi importantă pentru instituția Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad. Este un nou început,  un început cu noi forțe și strategi în relansarea instituției Camerale din Arad. Mulțumim tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestei investiții, mulțumim sponsorilor, partenerilor și membrilor. Investiția a fost posibilă din trei surse: printr-un credit contractat de CCIA, din fonduri proprii şi din sponsorizări”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad își are porțile deschise permanent pentru membri, agenți economici, dar și pentru parteneriate cu alte instituții publice.

Conform noilor modificări, CCIA Arad va funcționa după programul: Luni-Vineri, de la 09-16..

Facebook Comments