Portarul Iacob şi juniorul Rusu, remarcaţii UTA-ei în „Ştefan cel Mare”

by Sorin Haut

dintre protagoniștii promovării utiste în Liga 1, Florin Iacob, a dispărut din echipă în debutul sezonului. Antrenorul Laszlo Balint a infirmat un conflict cu portarul, lăsarea lui în afara lotului sau pe bancă decurgând doar din rațiuni strategice legate de obligativitatea folosirii celor doi juniori. Astfel, Iacob și-a amânat debutul cu UTA, pe scena primului eșalon, dar la prima apariţie din actuala stagiune, împotriva lui Dinamo, avea să impresioneze. Cu o prestaţie sigură şi cu două intervenţii excelente, la şuturile lui Camara, din prima parte şi apoi la şutul deviat al lui Fabbrini, Iacob a fost omul meciului din „Groapă”. „Ne bucurăm că am spart gheața în această seară în Liga 1. După o absență de 12 ani UTA a câștigat în Liga 1 și ne bucurăm cu toții. Personal, mă bucur că am adus un aport important echipei și sper să o ținem tot așa mai departe. Am rezistat asaltului lui Dinamo, o echipă bună cu jucători de calitate și am ieșit învingători astăzi. E un succes de moral, dar și de clasament. Am vorbit cu băieții înainte de meci și știam că dacă nu învingeam astăzi ajungeam pe loc retrogradabil. Nu ne doream acest lucru, dimpotrivă. Vrem să ajungem cât mai sus pentru că UTA nu e o echipă de subsolul clasamentului. Vom sărbători doar în seara asta, mâine o luăm de la capăt cu pregătirea următorului meci” a declarat goal-keeperul utist, care a purtat și banderola de căpitan prin rămânerea lui Cipri Rus pe bancă.

Rusu: „Dedic victoria mamei sale şi suporterilor”

La primul meci ca titular în tricoul UTA-ei în Liga 1, juniorul Denis Rusu a obținut penalty-ul din care Ioan Hora a adus primul succes al arădenilor în acest sezon. În plus, fotbalistul de 19 ani a avut și alte acțiuni bune în banda stângă, făcând la fel de bine şi faza defensivă şi depunând un efort considerabil. Cu un salt excelent pentru un jucător de vârsta lui, de la Liga a III-a până pe prima scenă, Rusu a fost emoţionat la final, la microfonul celor de la Digi Sport: „Mă bucur că am putut să îmi ajut echipa la primul meci ca titular în Liga 1. Orice jucător visează să ajungă în Liga 1, la cel mai înalt nivel. Mă bucur că am ajuns la UTA, un club foarte frumos. Mister îmi dă încredere și mă bucură acest lucru.

Victorie la Dinamo, după 53 de ani!

Vreau să dedic victoria mamei mele și suporterilor care ne-au susținut de acasă. A fost un meci destul de greu, am știut să ne sacrificăm, am alergat enorm” a declarat tânărul utist. Crescut de LPS Bihor, Denis Rusu s-a remarcat în tricoul divzionarei terţe Șoimii Lipova, unde s-a transferat la începutul anului 2018. După doi ani și jumătate în Liga a III-a, l-a impresionat pe Laszlo Balint în amicalul disputat la mijlocul lunii august cu UTA şi în contextul problemelor cu juniorii de la acea vreme, a fost împrumutat „Bătrânei Doamne”. UTA nu a mai câştigat pe terenul lui Dinamo de 53 de ani, ultima victorie arădeană în „Ştefan cel Mare” datând din 1 octombrie 1967, când arădenii se impuneau tot cu 1-0. Dinamo şi UTA au împreună 24 de titluri, „câinii roşii” 18, iar arădenii 6. (foto: uta-arad.ro)

Facebook Comments