Popov anticipează derby-ul Arad – Constanța: „Defensiva va fi cea care va câștiga meciul”

by Sorin Haut

FCC UAV Arad pregătește derby-ul de sâmbătă, ora 18, cu vicecampioana CSM Constanța, care ar putea fi decisiv pentru locul secund în clasament la finalul sezonului regulat. Antrenorul „galben-albastrelor”, Miroslav Popov, a prefațat duelul cu formația de la malul mării:  „Va fi unul dintre cele mai grele meciuri, cred că echipa din Constanța este una dintre cele două cu pretenții la titlu. Au o echipă bună, cu jucătoare valoroase, s-au întărit cu încă două, așadar sunt mai puternice. Vom încerca să producem surpriza, dacă vom putea. În primul rând, cred că defensiva va fi cea care va câștiga meciul, echipa care se va apăra mai bine va învinge. Sper și am încredere că echipa noastră va face un meci bun, mi-ar plăcea foarte mult dacă am câștiga. Cu siguranţă, fanii ar putea să facă diferenţa, sper că vor fi alături de noi, să ne împingă de la spate.”

Arădencele râvnesc la prima victorie stagională cu vicecampioana

În acest moment, Sepsi, CSM CSU Constanța și FCC UAV Arad conduc în clasamentul Ligii Naționale de baschet feminin Getica 95, cu același număr de puncte, 16, dar primele două nu au jucat încă între ele în acest campionat, meciul programat pe malul mării. CSM Constanța are 3-0 în meciurile directe cu Aradul, din acest sezon, după dubla victorie din Cupă și succesul din tur, 87-79. (foto: FCC UAV)

 

Facebook Comments