Ponta, tot mai aproape de întoarcerea „acasă“, în PSD

by Adrian Pavel

Invitat la Radio Guerrilla, Victor Ponta a vorbit despre viitorul său în politică. Fostul premier își dorește să revină în PSD, partid despre care afirmă că va câștiga fără drept de apel viitoarele alegeri, în 2024.

Victor Ponta își dorește să se întoarcă în PSD. Fostul premier al României a recunoscut că proiectul său ”Pro România” a eșuat, obținând mai puțin de 5% din voturi la alegerile parlamentare, scrie rtv.net.

”Eu cred că PSD va câștiga următoarele alegeri. Cred că ar trebui să ne preocupăm toți să fie pregătiți, să aibă o echipă. Eu, în 2011, am fost pregătit, singura diferență e că mă așteptam să ajung (premier n.n.) în decembrie, nu în mai (2012 n.n.), dar eu am fost luat și școlit din 2002” a spus Ponta, la Radio Guerrilla.

Victor Ponta își dorește să se întoarcă în PSD: ”Nu am zis asta niciodată, unde să mă duc, în PNL, în USR…? Dacă mai fac politică, o fac la Pro România, care o poate face singură, dar uite că nu am prea reușit să trecem de 5%, sau poate să fie cu PSD. Altfel nu. Mi-am dorit ca Pro România să fie acel partid de stânga ”mișto”, dar nu a ieșit așa”, a declarat Ponta.

Facebook Comments