PONTA: „DACA AS FI PRESEDINTE, PRIMUL MINISTRU NU AR FI DE LA PSD”

by redactor

Prim ministrul Victor Ponta a declarat, luni seară, referindu-se la postarea sa de pe Facebook, că a dorit să transmită maimulte mesaje, printre care acela că trebuie concentrată atenţia pe învingerea regimului Băsescu şi pe ceea ce se va face după acel moment .

‘Eu nu îmi doresc neapărat să fiu preşedinte sau prim ministru. (…) Am vrut să adresez câteva mesaje foarte clare. În primul rând, în noiembrie proiectul nu este să fie Ponta preşedinte sau să fie Ionescu sau Popescu. Proiectul este dacă schimbăm cu adevărat regimul Băsescu şi facem unul mai bun. (…) Al doilea lucru pe care am vrut să îl transmit a fost acela că e foarte important nu dacă e Ponta preşedinte sau prim ministru, ci ce propunem noi să facem după’, a spus Ponta la Antena 3.

De asemenea, acesta a arătat că puterea nu trebuie să fie concentrată în mâna preşedintelui, în condiţiile în care, de lucrurile care ţin de viaţa de zi cu zi, se ocupă premierul.

‘Am mai adresat un mesaj şi anume că eu nu cred nici după prezidenţiale că toată puterea trebuie să fie în mâna unui om: preşedintele. (…) Asta înseamnă că nu venim să spunem că PSD-ul trebuie să aibă tot. Au fost mulţi colegi şocaţi când le-am spus ‘dacă aş fi preşedinte, primul ministru nu ar fi de la PSD’ pentru simplul motiv pentru că lumea de după noiembrie trebuie să fie o lume total diferită de lumea lui Băsescu’, a afirmat Ponta.

SURSA: www.antena3.ro

Facebook Comments