Pompierii arădeni au salvat două persoane, care au rămas blocate sub un tractor

by Florian Popa

În această după-amiază, în jurul orei 15:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane prinsă sub un utilaj agricol (tractor), în apropierea localității Măderat.
De îndată, la locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu, cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost solicitat în sprijin elicopterul SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 24 de ani, care avea membrele inferioare prinse sub utilajul agricol.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei de sub utilaj, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical al elicopterului SMURD, fiind conștientă și cooperantă.
De asemenea, o altă persoană, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, care se afla în utilajul agricol, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de către echipajul medical SMURD.
Ambii bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Facebook Comments