Pompierii arădeni au intervenit la 131 de situații de urgență în minivacanța de Paște

Pompierii arădeni au intervenit la 131 de situații de urgență în minivacanța de Paște
Peste 130 de pompieri militari arădeni au fost zilnic la datorie în perioada 10 – 13 aprilie 2026, pentru a asigura protecția și siguranța cetățenilor, în contextul minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale Ortodoxe.

Potrivit bilanțului oficial, în cele patru zile au fost gestionate 131 de situații de urgență la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au vizat acordarea primului ajutor medical, echipajele SMURD fiind solicitate în 118 cazuri.

În același interval, pompierii au intervenit pentru stingerea a 10 incendii, dar și pentru alte 3 misiuni în sprijinul comunităților, precum deblocarea unor persoane sau asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Unul dintre incendii a izbucnit la un suport pentru lumânări amplasat în exteriorul bisericii „Sfânta Maria” din cartierul Micălaca, în municipiul Arad. Intervenția promptă a limitat extinderea focului, suprafața afectată fiind de sub un metru pătrat.

Celelalte nouă incendii au fost înregistrate la vegetație uscată, în localitățile Cicir, Chișindia, Arad, Socodor, Prunișor, Bârsa și Mărăuș. În total, flăcările au afectat aproximativ 41 de hectare de teren.

Reprezentanții ISU Arad atrag atenția că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase este strict interzisă prin legislația în vigoare. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.

În anumite condiții, în special în ariile naturale protejate sau pe terenurile supuse refacerii ecologice, aceste fapte pot constitui infracțiuni și pot fi pedepsite inclusiv cu închisoare de la 3 luni la un an.

Pompierii militari rămân mobilizați permanent, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Autoritățile recomandă cetățenilor să adopte un comportament preventiv și să se informeze corect despre modul de acțiune în caz de urgență, inclusiv prin intermediul platformei naționale fiipregatit.ro și al aplicației DSU.