În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 24 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD intervenind în urma a 21 solicitări.
Totodată, salvatorii au acționat și în alte trei situații în sprijinul comunităților, constând în asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și în deblocarea persoanelor.
Având în vedere avertizarea de cod galben de caniculă, valabilă astăzi, 05 septembrie 2025, și riscul ridicat ca un incendiu de vegetație să se propage cu repeziciune, facem apel către toți cetățenii să fie responsabili!
Vă reamintim că arderea vegetației uscate este interzisă! Nu aprindeți focuri în zone cu vegetație uscată sau împădurite!Vă atenționăm că folosirea focului deschis în spații deschise este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave cazuri, pot provoca victime.
Totodată, întrucât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, vă recomandăm să fiți precauți și să luați măsuri pentru a nu deveni victime ale caniculei:
❗ Evitați, pe cât posibil, expunerea la soare între orele 11:00 – 18:00.
❗ Purtați pălării de soare, ochelari de protecție și haine lejere, din fibre naturale și în culori deschise.
❗ Hidratați-vă corespunzător, fără a aștepta să apară senzația de sete, și consumați fructe și legume proaspete.
❗ Păstrați contactul permanent cu vecinii, rudele sau cunoștințele în vârstă ori cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Informații despre modul de comportare pe timp de caniculă pot fi obținute accesând platforma națională fiipregatit.ro: https://fiipregatit.ro/ghiduri/canicula-despre-8-17#despre-67