Poloiștii sub 15 ani de la AMEFA au făcut valuri la turneul de la Arad

by Sorin Haut

Sâmbătă și duminică, poloiștii sub 15 ani de la AMEFA au câștigat pe linie în bazinul propriu, din Subcetate, în primul turneu final pentru locurile 5-8 la nivel național. Arădenii au câștigat toate cele trei partide disputate: 6-4 cu Aqua Sport Târgu Mureș, 21-7 cu CSȘ Steaua și 9-6 cu CS Olimpic și iau o opțiune importantă pentru ocuparea poziției a 5-a. Cristian Cosma s-a bazat în cele două zile pe: Aylan Buzatu, Rareș Gurghian, Victor Barto, Ianis Rus, Andrei Pota, Mark Cenădan, Codruț Bun, Eric Lanevschi, Marc Lanevschi, Victor Grecu, Paul Bun, Victor Filip, Brando Gridjac, Markus Beke și Bristen Morar.

Al doilea turneu va avea loc pe 23-24 februarie, locația urmând să fie stabilită, arădenii mai având nevoie de două victorii pentru a fi a cincea forță a campionatului U15. Vă reamintim că AMEFA a ratat de puțin prezența între primele patru formații ale țării, având același număr de puncte cu CSM Alba Iulia, dar golaveraj inferior, după turneul de la Brașov.

Facebook Comments