Polițiștii de frontieră arădeni au prins 19 refugiați care încercau să treacă ilegal în Ungaria

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 19 cetăţeni din Bangladesh, Nepal, Pakistan, Sri Lanka și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
În data de 06.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pe jos, la toneta de control a poliţiştilor de frontieră, un cetățean român, șofer al unui ansamblu rutier înmatriculat în România, ce transporta cablaje auto pe ruta România – Germania. Bărbatul a adus la cunoștință colegilor noștri faptul că, în timp ce se afla în terminalul de automarfare, a auzit zgomote din semiremorcă.
În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cincisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Nepal, Pakistan și Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, paisprezece dintre aceştia fiind intraţi legal în România .
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui autoturism condus de un cetăţean român care se deplasa pe ruta România – Italia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit o persoană ascunsă pe bancheta din spate și în portbagaj alte trei persoane.
În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 23 şi 26 de ani, intraţi legal în ţara noastră. Persoanele în cauză au plătit şoferului câte 50 de euro fiecare, pentru facilitarea transportului.
Având în vedere aspectele constatate, colegii noștri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments