POLITISTII AU PRINS UN UCRAINEAN CARE INCERCA SA TREACA ILEGAL FRONTIERA

by Cosmin Mihuta

Polițiștii de frontieră arădeni au depistat o persoană de sex masculin (un cetățean ucrainean), care încerca să treacă ilegal frontieră, folosindu-se de un document fals.

În data de 25.02.2015, orele 20.15, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieși din țară, ca pasager într-un autocar care circulă pe ruta București—Hamburg, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră arădeni au constatat că documentul prezentat este fals total, nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unei cărți de identitate autentice, motiv pentru care polițiștii de frontieră au demarat cercetările.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de cetățeanul ucrainean Yevhen P., în vârstă de 38 ani.

Polițiștii de frontieră arădeni au întocmit persoanei în cauză acte de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea, uz de fals și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments