POLITISTII ARADENI AU RETINUT TREI TRAFICANTI DE TIGARI

by Cosmin Mihuta
În cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi de la Biroul de Ordine Publică au reţinut trei persoane, bănuite de activităţi ilicite cu ţigări netimbrate provenite din contrabandă.
În cadrul activităţilor desfăşurate într-un dosar de cercetare penală, poliţiştii i-au depistat în trafic, pe raza municipiului, pe D. Sava, de 36 de ani, P. Gheorghe, de 41 de ani, şi P. Ildiko, de 39 de ani, toţi din Arad, în timp ce transportau cu un autoturism BMW, 3.000 pachete de ţigări netimbrate, marca ”NZ BLACK Super Slims”.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 24.000 de lei, a fost ridicată, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, cei în cauză au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării şi contrabandă.
Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale.
Facebook Comments