Polițiștii arădeni au indisponibilizat sute de metri cubi de lemn, în urma unei acțiuni la nivel de județ

by Andreea Radu

La data de 28 mai a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică au efectuat o acțiune pe linia trasabilității materialelor lemnoase și a sistemelor de pază pe raza județului Arad.
În urma activităților desfășurate au fost verificate 26 de mijloace de transport și 5 obiective de pază, fiind aplicate în total 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, în baza Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și H.G. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
De asemenea au fost indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor 624 m.c. de lemn de foc și lemn rotund în valoare de 3.620 de lei și 3 m.c. de cherestea în valoare de 3.900 de lei.
Aceste acțiuni au un caracter permanent și se vor desfășura și în perioada următoare atât în municipiu cât și în județul Arad.

Facebook Comments