POLITISTII ARADENI AU APLICAT 500 DE SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE

by Cosmin Mihuta
Poliţiştii rutieri, au efectuat, în ultimele 48 de ore, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de  110.000 lei. Cele mai multe sancţiuni -336- au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare dar şi pentru nefolosirea centurii de siguranţă şi efectuarea de depăşiri neregulamentare. 26 de şoferi au rămas fără permise de conducere şi 12 fără certificate de înmatriculare.
Au fost depistaţi conducând peste limita legală de viteză şi le-au fost reţinute permisele de conducere următorilor: S. SANDU, de 37 ani, din Argeş, care a condus autobuzul marca Scania, pe D.N. 7, în localitatea Lipova, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 105 km/h (+55km/h), F. NICOLA, de 30 ani, din Italia, care a circulat cu viteza de 155km/h, în localitatea Odvoş, depăşind limita legală de viteză cu 55 km/h; D. VASILICĂ, de 39 ani, din Vâlcea, care a circulat cu viteza de 105km/h, în localitatea Odvoş, depăşind limita legală de viteză cu 55 km/h; T. GABRIEL, de 50 ani, din Belgia, care a circulat cu viteza de 105km/h, în localitatea Bârzava, depăşind limita legală de viteză cu 55 km/h; B. ALEXANDRU, de 76 ani, cetăţean italian, care a circulat cu viteza de 108km/h, în localitatea Lipova, depăşind limita legală de viteză cu 58 km/h; E. DOREL, de 57 ani, cetăţean francez, care a circulat cu viteza de 104km/h, în localitatea Odvoş, depăşind limita legală de viteză cu 54 km/h; C. IOAN, de 53 ani, cetăţean moldovan, care a circulat cu viteza de 108km/h, în localitatea Odvoş, depăşind limita legală de viteză cu 58 km/h;
Poliţişti au constatat în flagrant mai multe infracţiuni la regimul rutier, astfel:
In data de 27.04.2014, în jurul orelor 23,00 a fost depistat, pe strada Conduraşilor, din municipiul Arad,  G. MATEI, de 34 de ani din Arad, în timp ce a condus un autoturism Renault Laguna, fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii de la Poliţia oraşului Pâncota i-au depistat pe B.COSMIN de 24 de ani care conducea motociclu marca Peugeot, neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere și pe A. A. , de 16 ani, care conducea un moped marca Piaggio fără a poseda permis de conducere.
Şi C. Florea de 30 de ani, din Zarand, a fost depistat de către poliţişti, în timp ce a condus pe DJ 792, în comuna Zarand, un autoturism marca Opel Corsa, fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii de la Postul de Poliţie Şilindia l-au depistat pe M. DANIEL, de 18 ani, în timp ce conducea, între localităţile Luguzau şi Cuied, pe DJ. 792/C, un ATV neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.
La data de 26.04.2014, în jurul orelor 01.25, poliţiştii Postului de poliție Săvârșin l–au depistat pe A. Calin, de 30 ani, care conducea un autoturism marca Ford, pe D.N. 7,  din direcţia Deva-Arad, iar la testarea cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul rutier
Facebook Comments