POLITISTII ARADENI AU DAT PESTE 5300 SANCTIUNI SI AU CONFISCAT MARFURI DE 554.000 DE LEI

by Andreea Radu
În cadrul acţiunilor pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit, de la începutul lunii şi până în prezent, poliţiştii arădeni au verificat 4400 de autovehicule care transportau mărfuri şi au controlat 1500 de agenţi economici.

Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, în perioada 1-19 aprilie a.c. s-a desfăşurat, la nivel naţional, o acţiune pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit, cu preponderenţă a produselor specifice sărbătorilor pascale. Pentru neregulile constatate, poliţiştii arădeni au aplicat 5300 sancţiuni contravenţionale în valoare de  1.975.000 lei.
Poliţiştii au constatat 135 de infracţiuni pentru care au întocmit dosare de cercetare penală, 70 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi 55 pentru alte infracţiuni.
În cadrul acestor dosare sunt cercetate 107 persoane bănuite că au săvârşit infracţiuni în acest domeniu.
În perioada derulării acţiunii au fost reţinute în vederea confiscării, 2000  kg carne şi produse din carne, 30 tone de legume şi fructe, 32 tone de cereale, 5000 de fire de flori,  100 kg branzeturi,  sute de produse de panificaţie, ţigarete, dulciuri,  350 kg cafea, 6000 litri de ulei din floarea soarelui,  alcool etc.
Valoarea mărfurilor  confiscate este  de 554.000 de lei.

 

Facebook Comments