Polițist din județul Arad, trimis în judecată pentru abuz în serviciu și deținere ilegală de muniție

Polițist din județul Arad, trimis în judecată pentru abuz în serviciu și deținere ilegală de muniție
Un polițist din județul Arad a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Potrivit procurorilor, inculpatul M.V., în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, nu ar fi întocmit, în luna aprilie 2025, proces-verbal de sesizare din oficiu și nu ar fi dispus începerea urmăririi penale într-un dosar ce viza o infracțiune de viol asupra unui minor. În plus, ancheta a stabilit că, în luna iunie 2025, polițistul ar fi deținut fără drept 17 cartușe de vânătoare, calibru 16 mm, pentru care nu avea autorizație legală de deținere. Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Lipova, instanța urmând să stabilească vinovăția sau nevinovăția inculpatului.