SENATORUL TRAIAN IGAS PROMOVEAZA ARADUL INTR-UN MOD INEDIT, PE APA
Expediția “Prietenii Mureșului”, ajunsă la a doua ediție, a fost un eveniment bine primit de toți participanții. Inițiatorii, senatorul Constantin Traian Igaș și Asociația Nautică “Port Arthur”, au reușit, și de această dată, să promoveze Aradul într-un mod inedit, pe apă....
GHEORGHE SAPLACAN: "PRIMARIA SA CLARIFICE DEMISIA DIRECTORULUI TAMAS"
PSD Arad atrage atenţia asupra demisiei directorului economic al Primăriei Arad, Petru Tămaş. „Am luat act cu toţii de demisia domnului Tămaş, dar nu au fost lămurite circumstanţele acestei demisii. Astfel, s-a dat frâu liber zvonurilor şi speculaţiilor, cu privire la fapte grave care...
PETRU MOT: "CEREM RETRAGEREA LUI ADRIAN TOLEA SI A PNL-ULUI DE LA CONDUCEREA CONSILIULUI JUDETEAN ARAD"
Consilierii judeţeni PSD Arad insistă asupra responsabilităţii care revine PNL în ansamblul său, în legătură cu scandalul de corupţie din Consiliul Judeţean Arad. „Responsabilitatea politică pentru sistemul corupt şi neperformant de conducere al CJA revine întregii echipe a lui...
PNL ARAD A GASIT CANDIDATUL PENTRU COMUNA SIMAND
Prezenți într-o conferință de presă ce a avut loc joi, co-președintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, l-a prezentat pe consilierul local Iustin Șodincă drept candidat al liberalilor la primăria comunei Șimand. În același timp, senatorul liberal nu a ezitat să-l taxeze pe actualul...
ADRIANA CHIRILOV: "PORTUL MEU, MANDRIA MEA", EVENIMENT DE PUNERE IN VALOARE A TRADITIILOR
Prim-vicepreședintele Organizației de Femei a PNL Arad (OFL Arad), consilierul municipal Adriana Chirilov, organizează sâmbătă, 15 agust, în satul Cintei din comuna Zărand, o acțiune de promovare a tradițiilor și a portului popular local. Evenimentul este organizat cu ocazia...
ION STAN (NOUA REPUBLICA): „AVEM UN COLHOZ POLITIC“
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că partidele mari, la care s-a alipit şi UNPR, au format un „colhoz politic” pentru a câştiga capital electoral, în perspectiva alegerilor de anul viitor. „Avalanşa de măsuri de dreapta luate de către un Guvern...
SENATORUL TRAIAN IGAS ORGANIZEAZA CEA DE- A DOUA EDITIE A EXPEDITIEI "PRIETENII MURESULUI"
A doua ediție a expediției “Prietenii Mureșului” va avea loc în data de 14 august. Expediția este organizată de inițiatorii săi de anul trecut, senatorul Constantin Traian Igaș și reprezentanții Asociației Nautice “Port Arthur”. Traseul va fi cuprins între Arad, Port Arthur și...
PONTA: NU IMI DAU DEMISIA, MAI E PUTIN PANA IN DECEMBRIE 2016
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu intenționează să demisioneze și că va rămâne în funcția de prim-ministru câtă vreme are susținere politică. Întrebat, la România TV, dacă va demisiona din funcție, așa cum au existat zvonuri în ultima perioadă, Ponta a răspuns:...
FLORIN TRIPA: „ADRIAN TOLEA NU POATE CONDUCE CONSILIUL JUDETEAN“
Izbucnirea necontrolată de furie a lui Adrian Ţolea arată un personaj profund confuz şi desprins de realitate, dar gata să facă pe politrucul zi-lumină, de duminică până luni, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad. „Cu cât vorbeşte mai mult, cu atât este mai limpede că...
ADRIAN TOLEA: "FLORIN TRIPA, UN IPOCRIT POPULIST"
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, îl acuză pe Florin Tripa, consilier județean PSD, prin intermediul unui comunicat de presă, de ipocrizie și populism. Liberalul spune că Tripa, prin metode caracteristice PSD – minciuni și dezinformări, încearcă să creeze o legătură...
FLORIN TRIPA: "TOLEA PERSISTA IN ERORILE SEFULUI SAU NICOLAE IOTCU"
Reprezentanţii PNL în conducerea Consiliului Judeţean Arad continuă seria erorilor şi dezinformărilor, semn că modificarea echipei de conducere nu aduce nici o schimbare în bine pentru arădeni. „Am crezut că în primul comunicat de presă al peneliştilor din conducerea CJA îşi vor...
ADRIAN TOLEA: "PSD ISI FACE TITLU DE ONOARE DINTR-O NORMALITATE"
Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, consideră că fondurile alocate de Guvernul Ponta judeţului Arad la recenta rectificare bugetară reprezintă o normalitate şi nu un cadou venit din partea Executivului, având în vedere că arădenii au fost şi sunt buni...
DEPUTATUL ION SCHEAU, IN TOPUL TRASEISTILOR POLITICI DIN PARLAMENT
De la an la an, mulţi parlamentari aleg să-şi părăsească partidul pe listele căruia au fost aleşi şi să se mute la alte formaţiuni politice. Unii au schimbat până la patru partide în actuala legislatură. Deputatul Florin Secară a început ca parlamentar PDL, după care a trecut în...
MARIUS GONDOR: "EXAMENUL PENTRU POSTUL DE INSPECTOR GENERAL AL ISJ ESTE O MASCARADA"
Vicepreședintele PNL Arad, Marius Göndör, a explicat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că nu va mai participa la concursul pentru postul de inspector școlar general al județului Arad, catalogând concursul organizat de Ministerul Educație ca fiind „o mascaradă”....
DOREL CAPRAR: "GUVERNUL A ALOCAT PESTE 55 DE MILIOANE DE LEI PENTRU DEZVOLTAREA JUDETULUI ARAD!"
Aradul este unul dintre marii câştigători ai rectificării bugetare! Guvernul a alocat peste 1,3 miliarde de lei administraţiilor locale, bani care vor fi folosiţi pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare locală. Au primit fonduri consistente judeţele care au avut repartizate iniţial,...