FLORIN TRIPA: LA COMPANIA DE APA TREBUIE SA AVEM IN VEDERE INTERESUL ARADENILOR, NU CELE PERSONALE
Florin Tripa a arătat care sunt motivele pentru care consilierii judeţeni PSD s-au abţinut la votul legat de schimbarea conducerii de la Apă-Canal. „Atât în comisii cât şi în plen am solicitat o serie de informaţii şi o argumentaţie solidă cu privire la schimbarea conducerii de la...
PNL CERE MAJORAREA SALARIULUI MINIM, CORELATA CU REDUCEREA TAXELOR PE MUNCA
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că liberalii au cerut Guvernului ca mărirea salariului minim pe economie să fie corelată că diminuarea taxelor pe muncă. "Discuțiile noastre informale cu membrii Guvernului sunt în această direcție (...). Am solicitat și am rugat membrii...
DOI VICEPRIMARI DIN JUDETUL ARAD AU FOST DECLARATI INCOMPATIBILI DE CATRE ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a doi de aleși locali, din judeţul Arad. Este vorba despre PARA MIRCEA, viceprimarul comunei Șimand, care s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 14 noiembrie 2013, întrucât...
MISCAREA POPULARA ARAD: „PNL ACTIONEAZA COT LA COT CU PSD“
PNL face eforturi mari să şteargă amintirea fostului USL, încercând să arate electoratului că USL a fost un moment de rătăcire, că principiile şi valorile sale sunt altele, comparativ cu acelea ale PSD, se arată într-un comunicat al Mişcării Populare. „Când interesele îi cer...
TNL ARAD A ORGANIZAT UN EVENIMENT CARITABIL PENTRU ANDREI GALUT
Organizația de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), a organizat joi, un eveniment caritabil cu scopul de a strânge fonduri pentru a sări în ajutorul lui Andrei Găluț, solistul trupei „Goodbye To Gravity”, victimă a tragediei petrecute la finalul lunii octombrie în clubul Colectiv din...
CAPRAR IESE LA ATAC: „FALCA SA REZOLVE PROBLEMA CET SAU SA ISI DEA DEMISIA“
Toată gălăgia pe care o face primarul Gheorghe Falcă în problema CET are menirea de a ascunde responsabilitatea pe care el o are faţă de arădeni şi faţă de societăţile care furnizează căldură şi apă caldă. „Vreau să simplificăm de la început discuţia cu privire la CET, să...
FALCA BAGA ZAZANIE IN PSD: „II MULTUMESC LUI FIFOR PENTRU AJUTOR. CAPRAR ISI AROGA MERITE CARE NU-I APARTIN“
În urma întrevederilor avute luni, 14 decembrie, cu oficialii guvernului pentru problema CET Arad, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a transmis un comunicat de presă, prin care mulţumeşte senatorului Fifor pentru ajutor şi sare la gâtul preşedintelui PSD Arad, Dorel Căprar,...
INGRID IORDACHE (TSD ARAD): „NESIMTIREA ESTE SPIRITUL IN CARE SUNT EDUCATI TINERII DIN PNL ?!“
Preşedintele tinerilor social-democraţi Arad, Ingrid Iordache, acuză lipsa de bun simţ şi populismul cu de care dau dovadă tinerii din PNL Arad, prin liderul lor Andrei Fuliaş. „Oare nesimţirea este spiritul în care sunt educaţi tinerii din PNL?! Am crezut că tinerii din toate...
FULIAS (TNL ARAD): „PARLAMENTARII ARADENI AU DAT DOVADA DE NESIMTIRE LA VOTUL PENTRU PENSIILE SPECIALE“
Președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că parlamentarii arădeni Dorel Căprar (PSD), Flavius Măduța (PSD), Ștefan Dalca (UNPR) și Mihai Fifor (PSD) au dat dovadă de nesimțire, marți, în...
GUVERNUL NU POATE FINANTA CET-UL. PRIMARIA TREBUIE SA REZOLVE PROBLEMELE CENTRALEI
După ce ieri parlamentarii PSD de Arad, deputatul Dorel Căprar şi senatorul Mihai Fifor, au mediat întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului, pentru a găsi soluţii cu privire la situaţia CET Arad, astăzi au ieşit la iveală o serie de concluzii clare, în urma unei noi întâlniri cu...
EUSEBIU PISTRU: "SOLICIT GUVERNULUI SA CAUTE SOLUTII LA CRIZA ASIGURARILOR RCA"
Deputatul PNL Arad, Eusebiu Pistru, trage un semnal de alarmă asupra efectelor catastrofale pe care le va avea nivelul aberant al asigurărilor RCA asupra economiei româneşti. „Imposibilitatea firmelor de transport de a plăti aceste sume astronomice pentru RCA va conduce la falimentul...
PRIMARUL COMUNEI GRANICERI A PREZENTAT PROIECTELE AFLATE IN DERULARE
Primarul comunei Grăniceri, Claudiu Petru Bătrânuț, a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul PNL Arad, o serie de proiecte finalizate la nivelul comunei, câteva proiecte aflate în derulare, dar și ce își propune pentru viitor la nivelul comunei pe care...
IUSTIN CIONCA SALUTA ADOPTAREA LA TIMP A BUGETULUI PE 2016
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a explicat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că aprobarea Bugetului de Stat pe anul 2016 de către Guvernul Cioloș încă din luna decembrie este un semn de normalitate, salutând acest lucru și explicând care sunt beneficiile rezultate...
PRIMARUL FALCA, DEPUTATUL CAPRAR SI SENATORUL FIFOR CAUTA SOLUTII PENTRU PROBLEMA CET
Senatorul Mihai Fifor şi deputatul Dorel Căprar au dat astăzi curs solicitării venite din partea primarului Aradului, Gheorghe Falcă, de a media o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, pentru a găsi soluţii cu privire la situaţia CET-ului. „Atât eu cât şi colegul meu, deputatul...
NOUA DREAPTA PROTESTEAZA FATA DE INFIINTAREA A NOI CENTRE PENTRU REFUGIATI
Partidul Noua Dreaptă protestează faţă de votul exprimat în Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament, prin care în bugetul Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2016 sunt alocate fonduri pentru înfiinţarea a trei noi centre pentru refugiaţi în România, la Câmpulung...