Poliția Română caută mii de fugari. Câți condamnați lipsesc din închisori

by Cristian Dobre

Fiecare al cincilea condamnat la închisoare nu este, de fapt, după gratii. Asta reiese din datele Poliţiei Române, care menţionează că din cei 4.450 de condamnaţi la închisoare care fug de pedepse, cei mai mulţi sunt plecaţi din ţară. Tabloul este complet dacă raportăm numărul fugarilor la cel al deţinuţilor din penitenciarele din România – puţin peste 20 de mii.

Datele colectate de Poliția Română la jumătatea lunii iunie arătau că 4.450 de români erau dați în urmărire, după condamnarea la închisoare. În acest timp, în penitenciare sunt puțin peste 20 de mii de deținuți care își execută pedepsele.  Cei mai mulți fugari, 4.100, sunt urmăriți internațional, deoarece polițiștii au informații că au plecat din țară înainte de a fi condamnați definitiv.
Pentru ce sunt condamnați cei mai mulți români care fug de închisoare

Cei mai mulți dintre românii care fug de închisoare au fost condamnați pentru încălcarea codului rutier, în timp ce pe locul doi, la mică distanță, se regăsesc cei care au fost condamnați pentru furt sau tâlhărie. Pe lista întocmită sunt și condamnați pentru corupție, puțini însă, raportat la numărul total.

Printre urmăriți se numără însă și condamnați periculoși – aproape 300 pentru fapte violente, aproape 200 de traficanți de carne vie și tot atâția traficanți de droguri.

Urmăriți general

Încălcarea Codului rutier – 887

Furturi/tâlhării – 853

Înșelăciune – 506

Corupție – 31

Regimul armelor -16

Total urmăriţi – 4.450

Urmăriţi internaţional – 4.100

Total deţinuţi – 20.559

Fugari celebri

Pe lista celor mai căutați români se regăsesc nume sonore – omul de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu, pe care autoritățile încearcă să îl extrădeze de la Londra, Omar Mukhles, fratele lui Omar Hayssam, pe care l-a ajutat să plece din țară în 2006, sau Zaher Iskandarani, căutat deja de cinci ani, după condamnarea definitivă.

În ultimii ani, autoritățile au reușit să aducă în țară nume grele care fugeau de închisoare. Cea mai recentă reușită – Radu Mazăre, ajuns la Penitenciarul Rahova după un an și jumătate în care s-a ascuns în cealaltă parte a globului.

În schimb, pentru a-l aduce în țară pe Gregorian Bivolaru, autoritățile au avut nevoie de aproape 10 ani. A plecat din România imediat ce a fost eliberat condiționat, iar acum este căutat, din nou, de polițiștii din Finlanda.

O altă reuşită – aducerea în ţară, din Spania, a unuia dintre cei mai periculoşi interlopi: Ion Clămparu, care are de executat 25 de ani de închisoare pentru proxenetism.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments