Poliția a amendat familia unui copil de 8 ani, care îi exaspera cu petarde pe locuitorii din Pârneava

by Adrian Pavel

În cursul zilei de 22.09.2021, in jurul orei 18.55, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și circulație au răspuns unei sesizări venite din partea dispeceratului, cu privire la tuburarea liniștii și ordinii publice în cartierul Pârneava, pe str. Ioan Rațiu colț cu str. Oituz.

Ajunși la fața locului, agenții au constatat faptul că G.M. în vârstă de 8 ani, utiliza articole pirotehnice (petarde), tulburând liniștea locuitorilor din zonă. Pentru că nu l-a împiedicat să săvârșească aceste fapte, tutorele minorului a primit o amendă contravențională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Ulterior, speța a fost preluată de un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, care va continua cercetările cu privire la modul de proveniență și comercializare ale petardelor.

În unele cartiere din municipiu, astfel de situații survin cu regularitate, sens în care, adoptarea măsurilor de menținere a liniștii publice necesită sesizarea telefonică în timp util a echipajelor de poliție și, totodată, oferirea de detalii suplimentare privind locația/identitatea contravenienților. În acest fel, adepții exteriorizării zgomotoase și în condiții de risc a propriilor pulsiuni vor completa lista contravenienților de acest tip aflați în atenția DGPL.

Facebook Comments