Poli Iaşi l-a luat pe Calcan. Următoarea deplasare a moldovenilor e la UTA

by Sorin Haut

Politehnica Iași şi-a asigurat serviciile lui Andreas Calcan (26 de ani), ultima oară la Ujpest, în Ungaria. Fostul jucător al Viitorului se întoarce în Liga 1 după doar o jumătate de an în Ungaria. Conducerea moldovenilor are mare încredere în Calcan și crede că acesta poate intra chiar pe ”radarul” lui Mirel Rădoi pentru echipa națională.

Calcan a ajuns marţi la Iași, iar astăzi a făcut vizita medicală. Se așteaptă să fie prezentat oficial ca noul jucător al lui Daniel Pancu. Crescut la Universitatea Cluj, Calcan a mai trecut pe la Râmnicu Vâlcea și prin Olanda, la echipe precum Willem II, Dordrech și Almere City.

Poli Iaşi va fi adversara UTA-ei pe 20 septembrie, când urmează să joace la Arad în etapa a patra din Liga 1, asta dacă stadionul „Francisc Neuman” va fi omologat definitiv. Altfel, partida s-ar putea disputa departe de oraşul nostru. (foto: prosport.ro)

Facebook Comments