Poenaru își atacă foștii jucători: „Poate că unii nu sunt pregătiți pentru ceea ce se dorește la Arad”

by Sorin Haut

Într-o intervenție telefonică, astăzi, la Pro Arena, fostul antrenor al UTA-ei, Ilie Poenaru a vorbit despre perioada în care a trebuit să refacă echipa arădeană, după ce în vară tot el a crezut necesar să schimbe jumătate din lotul ce a terminat sezonul trecut. Poenaru a explicat că el a cerut rezilierea contractului cu UTA și că din cauza presiunii create de suporteri, lucru ce în opinia sa… dăuna echipei, a făcut un pas în spate:  „Eu sunt cel care am dorit această reziliere, am avut o discuție ieri dimineață cu domnul Meszar, căruia îi și mulțumesc pe această cale pentru libertatea pe care mi-a dat-o și toate condițiile create. Mi-am spus că în acest moment mai important este clubul, echipa, rezultatele și nu Poenaru și că trebuie să facem ceva, pentru că m-am atașat într-un fel sau altul de tot ce înseamnă Arad. Am renunțat și pentru că fanii, fiind foarte pătimași, au creat o presiune foarte mare. Nu asupra mea, pentru că eu nu am o probleme de presiune și stau foarte bine din punct de vedere mental. Dar, s-a creat o presiune foarte mare asupra echipei, iar aceasta nu a făcut față. De la televizor se auzea frumos, dar după ce se termina meciul, discuțiile erau altele. Din partea suporterilor cu jucătorii și așa mai departe și s-a creat o presiune foarte mare asupra jucătorilor, pe fondul acesta de rezultate mai puțin bune. Mi-am dat seama că în acest moment nu am jucătorii care să-mi dea acel echilibru și să gestioneze momentele de joc. Ați văzut după golul primit echipa avea o cădere, una de natură mentală și mi-am dat seama că, cu toate că noi lucrăm la factorul ăsta săptămânal, jucătorii nu sunt ok din acest punct de vedere. Poate că unii dintre ei nu sunt pregătiți pentru pentru ceea ce se dorește la Arad”, a spus tehnicianul de 45 de ani, care le-a mai antrenat în Liga 1 pe FC Voluntari, Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș.

Keșeru ar fi fost titular cu Petrolul: „A ajuns la nivelul lui”

Poenaru a vorbit și despre Keșeru, atacant  tras pe linie moartă sub mandatul său, dar pe care vroia să îl resusciteze de etapa viitoare, când îi pregătea un tricou de titular: „În ultimele meciuri, chiar și la meciul cu Piteștiul, Claudiu nu a jucat rău. Și-a creat și ocazii, a marcat cu FCSB-ul și cred că acum, din momentul ăsta, poate și cred că a ajuns la nivelul la care îl știam cu toții. Să sperăm că în continuare la UTA se va conta pe el și că își va aduce aportul la rezultatele bune ce vor veni, sunt sigur. Personal, după meciul cu FC Argeș mi-am spus că a venit momentul ca el să joace și la Ploiești aș fi început cu el titular”, a mai precizat antrenorul care o lasă pe UTA pe penultimul loc, direct retrogradabil, în clasamentul Superligii. UTA a anunțat astăzi, la doar jumătate de oră după plecarea lui Poenaru, revenirea lui Laszlo Balint pe banca tehnică!

Facebook Comments