Poenaru anunță o altă UTA, în fața Petrolului: „Trebuie să facem orice pentru a lua cele trei puncte!“

by Sorin Haut

Antrenorul și jucătorii UTA-ei pregătesc meciul de luni seara, împotriva Petrolului, aproape ca pe o finală, mai ales că e prima confruntare din acest sezon de Superligă în fața suporterilor arădeni. Utiștii, prin vocea lui Ilie Poenaru, dau asigurări fanilor că echipa va avea o reacție pe măsură după dezamăgirea produsă la Pitești, în acel 0-2 din runda inaugurală a campionatului: „Am dezamăgit. Trebuie în primul rând față de noi să ne luăm o revanșă și să facem orice pentru a lua toate cele trei puncte. În primul rând, eu aștept de la acest meci atitudine. Acest lucru m-a deranjat și pe mine și pe ei, pentru că am făcut o analiză și ne-am făcut autocritica, iar lipsa de atitudine de la Pitești a fost cel mai grav lucru pe care l-am putut remarca. Am avut 6-7 zile la dispoziție, eu cred că am reglat anumite lucruri și vom arăta cu totul altfel, din punct de vedere tactic, al concentrării, al agresivității, 100% aceste lucruri vor fi.“ Antrenorul Bătrânei Doamne a găsit și un motiv al evoluției slabe din acest start de sezon, el și staff-ul său planificând ca echipa să intre în vârf de formă ceva mai târziu: „E clar că încă nu suntem ok, dar trebuie să vedem ușor-ușor, de la meci la meci, o creștere. Nu mi-am dorit să fiu la primul meci la formă maximă, noi ca și staff nu ne-am dorit acest lucru. Ne-am creionat planul în așa fel încât vârful de formă să nu fie la prima etapă. Dar în același timp, indiferent cum suntem, trebuie să adunăm puncte pentru că avem calitate, o echipă bună și un lot echilibrat. La nivel de efectiv, internaționalul moldovean Postolachi, transferat zilele trecute, are șanse destul de mici să poată fi inclus în lot pentru meciul cu Petrolul: „Va fi în lot dacă îi va veni cartea verde măcar în cursul zilei de luni. Acest document trebuie să vină de la Mouscron, știți situația de acolo, nimeni nu ne dă niciun semn. Am reușit să luăm legătura cu un director sportiv din club, dar n-a avut niciun răspuns să ne dea. Am încercat acum pe partea cealaltă, prin FIFA și UEFA și sperăm că aceste foruri ne vor ajuta.“

Ademi și Erico vor fi în lot, Postolachi – șanse minime

În schimb, pe foaia de joc va fi celălalt atacant adus de UTA în această vară, elvețianul Orhan Ademi. Poenaru a dat de înțeles însă că nu va fi titular: „Ademi e în situația lui Marco, are nevoie de jocuri. El se antrenează în plus față de ceilalți, însă trebuie să avem grijă cum îl gestionăm pentru că poate să intre într-o stare de oboseală, din cauza că e supra-antrenat. La Pitești, o altă absență importantă din primul 11 a fost brazilianul Erico da Silva, care a intrat doar pe parcurs, din cauza unei accidentări. Ilie Poenaru a detaliat starea sa din acest moment: „Erico nu este 100%, dar e din ce în ce mai bine. În ziua meciului de la Pitești mi-a mărturisit că simte dureri după o accidentare la antrenament. Am crezut că-l recuperăm, dar nu s-a întâmplat. Până la urmă, pe parcurs și-a asumat și el și noi riscul să intre. Jucând, așa cum a jucat, cele 20 de minute, durerea s-a aprofundat. Important este însă că s-a antrenat și e din ce în ce mai bine. Mici probleme medicale mai are și Philip Otele, dar fotbalistul echipei arădene ar putea începe chiar și titular. La fel, Andrei Chindriș și Bautista Cascini sunt apți să joace împotriva Petrolului. Singura absență certă este cea a lui Aly Abeid, care nu a ajuns nici acum la Arad. „Astăzi am vorbit cu Dorin (n.n. Dorin Stana, team managerul echipei), s-au rezolvat toate problemele, inclusiv cu viza și sper că săptămâna viitoare va ajunge. Știu că am spus asta și acum o săptămână, dar au mai fost niște detalii de pus la punct, care n-au ținut de noi“, a explicat Poenaru. Peste temperaturile caniculare anunțate, suporterii „roș-albilor” vor participa și la un miting împotriva conducerii clubului, care se va termina pe stadion, cu ocazia confruntării cu Petrolul, ce începe la ora 21:30. Probabil că scandările vor continua și pe Arena Francisc Neuman, astfel că atmosfera va fi destul de încărcată:

Întâlnire fani – echipă: „Este nevoie de liniște, cred că totul se va rezolva“

„Nu vreau să comentez mitingul, sunt probleme care, sper eu, se vor rezolva. Ar fi bine pentru toți, pentru fotbalul arădean să fie liniște, să nu fie probleme. Acum avem tot ce ne trebuie ca și echipă, lot, ni s-a pus totul la dispoziție. Nu avem probleme financiare și sper să continuăm așa. Ca să facem performanță, este nevoie de liniște și de aportul tuturor. Dar, cred că toate se vor rezolva cumva. Eu sunt convins că atmosfera va fi minunată, stadionul va fi plin, oamenii vor fi cu noi până la final, indiferent de rezultat, iar asta e foarte important”, a punctat Ilie Poenaru. De altfel, la inițiativa Suporter Club UTA, ieri după-amiază a avut loc o întâlnire între reprezentanții suporterilor, în special ai galeriei și antrenorul Ilie Poenaru, însoțit de liderii vestiarului, Claudiu Keserü, Desley Ubbink, Florin Iacob, Alexandru Benga și Erico da Silva. „Mesajul suporterilor către noi a fost clar de unitate și de susținere. Noi jucătorii și staff-ul tehnic nu cred că resimțim atât de mult acest diferend de opinii. Faptul că suntem susținuți de suporteri este cel mai important lucru dar este evident că ne dorim ca această situație să se rezolve pentru că ceea ce am trăit la Arad este unic în România. Acest spirit, acest fenomen social este pentru un jucător ceva deosebit, este onorant să faci parte din acest fenomen și ne dorim ca acest spirit să meargă mai departe și să creștem sănătos“, a spus Alexandru Benga. Mitingul suporterilor începe luni, la ora 18:30, în Piața Avram Iancu și va continua sub forma unui marș până la stadion. Partida dintre UTA și Petrolul Ploiești are loc luni, 25 iulie, începând cu ora 21:30, pe Arena „Francisc Neuman“ și contează pentru etapa a doua a Superligii.

 

 

Facebook Comments