O nouă poveste marca „Bibi” la Arad. Dacă în urmă cu două săptămâni primarul Călin Bibarț anunța că lucrările de remediere la podul hobanat peste Mureș au fost reluate și că „totul este sub control”, acum edilul caută din nou țapi ispășitori.
Administratorii judiciari provizorii ai companiei care construiește podul au cerut oprirea șantierului și efectuarea unor noi expertize, susținând că deficiențele constatate nu ar fi din vina antreprenorului general. În replică, primarul Bibarț avertizează că această decizie pune în pericol finalizarea obiectivului până la sfârșitul anului și ar putea duce la pierderea finanțării europene de 66,7 milioane de lei.
„Nu avem niciun motiv să oprim lucrările de remediere ale noului pod peste Mureş. Oprirea şantierului ar face imposibilă predarea obiectivului până la sfârşitul lunii decembrie şi ar prejudicia Aradul cu multe milioane de euro”, a declarat edilul, citat într-un comunicat de presă transmis luni.
Primăria susține că, împreună cu proiectantul, a stabilit soluția tehnică pentru readucerea podului la parametrii corespunzători, urmând ca răspunderea pentru erorile apărute să fie stabilită ulterior.
Deocamdată, singura certitudine e că podul care trebuia să fie gata de mult continuă să adune scandaluri și declarații contradictorii, iar arădenii rămân în așteptarea unei investiții care se tot amână, dar care s-au cheltuit zeci de milioane.
Podul lui Bibarț, din nou în aer! Administratorii judiciari ai constructorului cer oprirea lucrărilor
Facebook Comments