După luni de promisiuni, termene ratate și declarații triumfaliste, unul dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură din Arad – traseul de transport public care include podul hobanat peste Mureș – ajunge oficial într-un punct mort. Astăzi, pe masa consilierilor locali se află un proiect de hotărâre prin care administrația condusă de Călin Bibarț propune încadrarea investiției în categoria proiectelor europene nefuncționale, o recunoaștere a eșecului unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020.
Proiectul, cunoscut public mai ales prin componenta sa cea mai vizibilă – podul hobanat care ar fi trebuit să lege zona UTA de strada Ștefan cel Mare – a fost prezentat în repetate rânduri de primarul municipiului drept un succes iminent. De la lună la lună, arădenilor li s-a spus că „se deschide în curând”, că lucrările sunt „pe ultima sută de metri”, că s-au remediat problemele, că a trecut testul de rezistență. În realitate, podul a rămas nefuncțional, nepus în exploatare, iar proiectul european care îl finanțează este, astăzi, declarat oficial în „comă“.
Hotărârea care va fi supusă votului consilierilor este o radiografie a modului în care a fost gestionat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Aradului din ultimul deceniu. Este, totodată, o notă de plată politică pentru o administrație care și-a dovedit încă o dată incompetența.