Liberalii au anunţat mobilizarea pentru proteste care ar fi trebuit să aibă loc în mai multe oraşe din ţară, duminică seara. Protestul de la Arad a adunat doar 30 de persoane pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
Printre cei prezenţi au putut fi văzuţi şi câţiva lideri ai altor partide de opoziţie care au stat câteva zeci de minute în faţa Primăriei Arad.
Manifestaţia antiguvernamentală de duminică a arătat un PNL slab, incapabil să se mobilizeze, chiar dacă liderii centrali o cer.
Numărul scăzut al protestatarilor a fost influenţat şi de politizarea tot mai acerbă a acestor manifestaţii, unii dintre cei de bună credinţă refuzând să mai legitimeze mişcări politice suprapuse peste cele de stradă.
De altfel, adverasrii politici ai PSD s-au mobilizat pe reţelele sociale, însă cu toate acestea – -numărul protestatarilor a fost unul foarte mic.