PNL Caracalul de Vest a „inaugurat” bazinul de polo, finalizat de 5 luni, care rămâne în continuare închis

by Cosmin Mihuta

PNL ține cu tot dinadinsul să transforme Aradul în Caracalul de Vest. O nouă comedie demnă de proverbialul Caracal a fost pusă în scenă de liberalii arădeni, care de trei zile se bat în invitații la o conferință de presă la noul bazin de polo, care este finalizat de prin octombrie 2018, dar nu a fost dat în folosință nici până la această oră și nici nu e preconizat să fie funcțional în grabă.

Conferința s-a dorit a fi un fel de inaugurare, care să anticipeze vizita ministrului Dezvoltării, de joi. Cum ar veni, cei de la PNL au vrut să fure startul și să se bată în piept cu această investiție, realizată din fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții. În lipsă de investiții proprii, liberalii s-au gândit că nu e rău să-și aroge meritele guvernului atât de hulit de dimineață până seara prin comunicate de presă. Așa că s-au dus cu mic cu mare la bazin, să se tragă în poză cu primarul Falcă.

Manevra e una veche, iar cei cu memoria bună probabil își aduc aminte cu liberalii de frunte ai Aradului „inaugurau” în 2016 și Gara CFR, care a fost reabilitată tot de Guvernul României, cu fonduri europene, fără ca Primăria Arad să aibă vreo contribuție.

Ca și în cazul de față, și atunci liberalii s-au tras în poză cu gara, după care au plecat acasă, iar cetățenii n-au avut acces la peroane decât peste vreun an.  Poate vă mai aduceți aminte și de inaugurarea cu mare fast a noului terminal de călători de la aeroport, unde s-au investit sume uriașe de la CJA, iar Aradul nici în ziua de azi nu are curse regulate.

Mai pe scurt, o nouă acțiune electorală, în speranța că primarul Falcă va prinde lista PNL pentru europarlamentare. O acțiune fără niciun beneficiu pentru arădeni,  care în continuare nu pot folosi bazinul de înot.

 

Facebook Comments