de Tristan Mihuţa
Mare lovitură, mare, pe piața politică arădeană! Partidul Mișcarea Populară, un avorton după însăși opinia lui Traian Băsescu – sau, mă rog, dumnealui vorbea de un născut prematur , l-a transferat pe post de președinte al filialei arădene pe … (clipe de așteptare pline de emoție, dar merită freamătul neastâmpărat!!!), pe … pe Florin Remețan! Da, ați citit corect, Flo-rin Re-me-țan! De ce vă mirați? Pentru că a intrat în politică drept un membru de nădejde al Partidului Socialist al Muncii, înființat de fostul prim-ministru al lui Ceaușescu, Ilie Verdeț? Libertate de opinie, de asociere, de convingere politică. Și apoi, e chiar așa de mare diferența între Verdeț și Traian Băsescu? Sau vă mai amintiți că a trecut la PSD, unde a fost și președinte, o vreme? Și ce ar fi de condamnat aici?! Că nu era cu trupul și sufletul alături de PSD, cum zic cei care l-au alungat de la conducere? Greșeală! Omul a dovedit un ascuțit spirit de orientare. Scăpătat pe scară socială, a înțeles că, până la urmă, na, am evitat cacofonia (merita?!, nu cred), și totuși risc și abuzez de ea. De cacofonie, pentru a colora „decorul”. Deci, Florin Remețan a înțeles că conștiința trece prin stomac. Așa că s-a băgat slugă la cel care l-a plătit. Și care încă îl plătește. Ei, nu trebuie să citești „Fenomenologia spiritului”, a lui GWF Hegel, în care se face vorbire de „conștiința de sine”, de condiția existențială dintre „stăpân și slugă”, ca să te vinzi plătitorului și să îi săruți picioarele pentru milostivenia lui. Treaba fiecăruia cui se vinde, cui slujește. Numai că, spun iar pesediștii cu vechi state de servicii, Remețan a pus la picioarele stăpânilor și partidul. În vremea „erei Remețan” PSD Arad intrase în letargie, nu mai reacționa la niciun stimul exterior. Seri la rând, spun iar cei care știu, Florin Remețan se întâlnea, acasă la un ziarist, cu Stăpânul și cu Gheorghe Seculici, președintele partidului „dușman”, PD, apoi PDL. Ei, și? Și nimic! Adică nimic bun, nimic în favoarea PSD!!
Prin urmare, orientarea PMP spre Florin Remețan este cât se poate de justificată. Era nevoie de o cacealma. Gheorghe Falcă avea nevoie de un ins care să țină loc de interfață. De o marionetă pe care să o mânuiască după cum e jocul – că toți știm cum e la marionete: cel care vorbește și dirijează nu trebuie să se arate, nu e bine să fie văzut, ca să nu se strice farmecul poveștii. Ce o fi văzut Gheorghe Falcă la Florin Remețan, dincolo de disponibilitatea acestuia spre obediență, nu pot pricepe. Mizează pe „capacitatea organizatorică” a lui Remețan? Ar însemna să nu fi priceput că omul e ca „varul stins”, nu mai are vitalitate, dacă o fi avut-o vreodată. Un ziarist avansează ideea că Falcă ar miza pe faptul că Florin Remețan ar putea „rupe” hălci din electoratul de stânga. Aiurea! Trebuie să fii naiv ori disperat să crezi o asemenea bazaconie. Florin Remețan nu înseamnă nimic pentru electorat. Nu (mai) înseamnă ceva nici măcar pentru electoratul de pe Valea Mureșului, de dincoace și de dincolo de Căpâlnaș. Lumea a ghicit cu cine are de-a face. Deci, care e schepsisul? În opinia mea, unul singur: Gheorghe Falcă nu a găsit altă marionetă, altă slugă, altă sculă disponibilă. Pedeliștii de frunte riscă funcțiile dacă se dau pe față cu PMP-ul lui Udrea și Băsescu. Așa că ei rămân la sfori și învârt marionetele după interes – ceea ce nu e greu, pentru că, se știe, marioneta nu are nici conștiință, nici minte, nici nu e potrivnică.
P.S. Domnule Falcă, vă rog să-i transmiteți domnului Remețan urări de bine de la Galina, din Chișinău, care așteaptă voalul și rochia de mireasă!
