PLOI PE ARII EXTINSE ÎN TOATĂ ȚARA

by Florian Popa

Vremea se va menţine în general instabilă, iar îndeosebi în vestul, centrul şi nordul ţării va deveni rece pentru ultima decadă a lunii aprilie.

Vor fi înnorări temporar accentuate şi ploi pe arii relativ extinse în toate regiunile. La munte precipitaţiile vor fi mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari în Oltenia, nordul Moldovei şi la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7-8 grade în nordul teritoriului, dar şi în zona deluroasă din vest şi 16-17 grade în sudul extrem.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments