Plăți de aproape 38 de milioane de lei pentru 33 de beneficiari care au solicitat fonduri pentru bunăstarea porcinelor

by Adrian Topor
Please follow and like us:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată 8,1 milioane de euro, respectiv 37,9 milioane de lei, pentru un număr de 33 de beneficiari care au solicitat anul trecut fonduri pentru bunăstarea porcinelor, a anunţat, miercuri, instituţia.

„APIA aduce la cunoştinţa opiniei publice că astăzi, 1 aprilie 2020, efectuează plăţile aferente Măsurii M215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, pentru cererile depuse în anul 2019. Suma totală autorizată la plată este 8.136.856,76 euro, respectiv 37.946.231,46 lei pentru un număr de 33 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare”, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis AGERPRES.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii M215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii M215 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments