PLATA PENSIILOR POATE FI SISTATA IN ORICE MOMENT. VEZI CARE SUNT MOTIVELE

by Paula Craciun

Direct interesați sunt pensionarii care au pensii de invaliditate sau de urmaș, de limită de vârstă, dar și cei care au pensie anticipată sau anticipată parțial.

Sunt mai multe cauze și situații în care se ajunge la încetarea plății pensiei. În primul rând, este cauza naturală, atunci când pensionarul a decedat și nu are urmaș care să beneficieze de drepturile bănești lăsate de el. De asemenea, plata este oprită și atunci când beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia sau în cazul în care pensionarul de invaliditate, spre exemplu, și-a redobândit capacitatea de muncă.

Rămân fără pensie dacă nu se duc la controale

Totodată, va fi sistată plata pensiei și „dacă au trecut 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul de urmaş prevăzut la art. 84. lit c), precum şi cel prevăzut la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie, la cea medicală periodică sau nu a mai urmat programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia medicală asupra capacității de muncă”, explică Isabel Bogdan, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments