Planul Comisiei Europene pentru redeschiderea frontierelor și salvarea turismului în această vară

by Florian Popa

Comisia Europeană apreciază că statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să-şi redeschidă frontierele dintre ele pentru sezonul turistic dacă ţin sub control cazurile de COVID-19 şi dacă sistemele lor de sănătate sunt pregătite în această privinţă, potrivit proiectului unui document ce va fi prezentat miercuri de executivul comunitar, transmite dpa citată de Agerpres.ro.
”Gestionate corect, în siguranţă şi într-o manieră coordonată, lunile care vin le-ar putea oferi europenilor şansa de a avea oarecare odihnă binemeritată, relaxare şi aer proaspăt”, indică documentul citat.
Totuşi, ridicarea restricţiilor de circulaţie aduce cu ea riscul unui al doilea val de infectări cu noul coronavirus, avertizează Comisia.
Frontierele externe ale Uniunii Europene vor rămâne închise până la 15 iunie dacă cele 27 de state membre dau curs recomandării făcute săptămâna trecută de executivul UE.
Deşi decizia de a relaxa controalele frontaliere îi revine fiecărei ţări membre, Comisia Europeană consideră că vârful sezonului turistic din iunie până în august ar putea fi parţial salvat.
Restricţiile impuse de pandemia de COVID-19 practic au blocat în ultimele două luni sectorul turistic, care contribuie, direct sau indirect, cu aproape 10% la PIB-ul Uniunii Europene.
În contextul îmbunătăţirii situaţiei în multe ţări europene, restricţiile între zone cu grade similare de risc ar trebui să fie înlocuite cu o abordare pe măsură, mai arată proiectul propunerii CE.
Conform documentului, zonele în care are loc o circulaţie a persoanelor sporită trebuie să aibă suficiente locuri în spitale, precum şi o bună capacitate de testare, supraveghere şi monitorizare.

Facebook Comments