Planul Comisiei Europene pentru a evita haosul vacanțelor. Cum se va călători în această vară

by Andreea Radu

Comisia Europeană a stabilit luni un nou plan de eficientizare a politicilor de călătorie în Uniunea Europeană, înainte de sezonul estival. Potrivit calendarului de lucru, la începutul lunii iulie ar urma să fie implementate certificatele digitale UE în toate statele, care vor facilita călătoriile în spațiul european, relatează digi24.ro.
Conform unui acord încheiat în luna mai, Parlamentul European și statele-membre s-au pus de acord în ce privește certificatul sanitar european Covid, al cărui scop este acela de a facilita călătoriile în interioriul Uniunii Europene pe perioada pandemiei de coronavirus.
Documentul, care se va numi „certificatul verde digital european”, ar urma să fie lansat la 1 iulie și va atesta că deținătorul său a fost vaccinat împotriva Covid-19, că are un test Covid negativ recent sau că a trecut deja prin boală.
Acordul lasă însă la latitudinea fiecărei țări dacă impune sau nu măsuri suplimentare, precum carantină sau test Covid, iar Comisia Europeană și-a manifestat interesul de a evita un posibil haos cauzat de politici divergente.

Planul Comisiei Europene pentru călătoriile din această vară
Astfel, propunerea Comisiei Europene – o actualizare a unei recomandări făcută anul trecut, fără caracter obligatoriu pentru țările UE – arată că cei care călătoresc din interiorul spațiului european cu un certificat digital nu ar trebui să fie obligați să mai facă un test Covid sau să stea în carantină, a precizat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.
Pentru ceilalți călători, care nu dețin un certificat digital, Comisia solicită țărilor să formuleze restricțiile de călătorie pe baza unei hărți ilustrată prin culori, care să clasifice zonele de la sigure (culoarea verde), la zone cu risc ridicat de transmitere a Covid-19 (culoarea roșu închis). Astfel, potrivit planului prezentat de Comisia Europeană:

* călătorii din zonele verzi nu trebuie să se confrunte cu niciun fel de restricții;
* călătorii din zonele portocalii ar putea fi obligați să se testeze înainte de călătorie;
* călătorii din zonele roșii ar putea fi obligați să stea în carantină dacă nu au dovada unui rezultat negativ al testului Covid
* călătoriile din zone cu risc foarte ridicat, cele aflate în culoarea roșu închis, ar trebui „descurajate”

De asemenea, Comisia Europeană vrea ca țările UE să cadă de acord asupra duratei de valabilitate a testelor Covid, sugerând 72 de ore pentru un test PCR și 48 de ore pentru un test antigen rapid.
Țările UE ar trebui să poată „să reintroducă măsuri restrictive, inclusiv pentru persoanele care au fost vaccinate sau s-au recuperat, dacă situația epidemiologică dintr-o țară se deteriorează rapid”, a mai spus comisarul european, Didier Reynders.

Facebook Comments